Antena LIVE

Curs valutar

Carmen Ginghină, unul dintre cei mai mari cardiologi din România, a murit. „A îndrumat şi format, ani la rând, generaţii de medici”

Medicul Carmen Ginghină, unul dintre cei mai mari cardiologi din România, a murit la vârsta de 74 de ani. Doamna Profesor Ginghină a fost considerată un adevărat mentor al multor generații de studenți și rezidenți, fiind un model pentru toți cei care au avut șansa să lucreze și să se formeze alături de ea.

De la 03.08.2022, 13:09
WhatsApp
Carmen Ginghină, unul dintre cei mai mari cardiologi din România, a murit Facebook Colegiul Medicilor din București

Reputat medic cardiolog, şef al Clinicii de Cardiologie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C. C. Iliescu” Bucureşti, prof. univ. dr. Carmen Ginghină a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 74 de ani. Colegiul Medicilor din România a transmis condoleanţe familiei îndoliate.

„Sincere condoleanţe familiei doamnei Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină, reputat medic cardiolog, care s-a stins din viaţă”, a transmis, marţi, Colegiul Medicilor din România.  

A fost elevă şi studentă eminentă, absolvind cu onoruri atât liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu (1965), cât şi Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila” (1971).

După cei 3 ani de stagiatură, a fost admisă prin concurs (locul I) ca rezident în cardiologie la Spitalul Fundeni, unde şi-a desfăşurat apoi întreaga activitate. A devenit specialist cardiolog în 1979 şi primar cardiolog în 1991, completând pregătirea din ţară cu mai multe stagii de pregătire în Belgia şi în Franţa.

Pe acelaşi subiect

Carmen Ginghină a fost Preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie

„In prima parte a activităţii a fost preocupată de urgenţele cardiovasculare, în special coronariene, fiind un membru de bază şi ulterior şef al Unităţii de Terapie Intensivă Coronariană.

In această perioadă şi-a finalizat doctoratul cu titlul „Valoarea unor procedee medicale în limitarea zonei de infarct”, sub coordonarea Prof. Dr. Costin Carp, împreună cu care a brevetat invenţia unui dispozitiv de stimulare temporară indusă de masajul cardiac.

Ulterior, activitatea cardiologică a Doamnei Profesor Ginghină s-a diversificat, fiind interesată de imagistica cardiovasculară, de cardiologia pediatrică, de hipertensiunea arterială şi de hipertensiunea pulmonară.

A fost şefa Secţiei Cardiologie 3 a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” între 1998-2018 şi şefa Clinicii de cardiologie de la IUBCV din 2004 până în 2018.

A devenit conferenţiar universitar al UMF „Carol Davila” în 1998 şi profesor universitar în 2002.

A fost Director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat al UMF „Carol Davila” între 2012-2015.

Doamna Profesor Ginghină a fost Preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie între 2002-2005 şi Redactor şef al Revistei Române de Cardiologie din 2016 până în prezent”, transmite Colegiul Medicilor din Municipiul București.

Carmen Ginghină, o viață dedicată pacienților și elevilor săi

„A avut o activitate didactică remarcabilă, fiind continuatoarea vechii şcoli de cardiologie de la Fundeni, mentor al multor generaţii de studenţi şi rezidenţi, mulţi dintre cardiologii români fiind formaţi de-a lungul anilor sub îndrumarea sa.

A organizat numeroase manifestări ştiinţifice de prestigiu, mai multe ediţii ale Congresului naţional de cardiologie, Congresul mondial de ecocardiografie din 2014, cursuri europene de ecocardiografie, ca şi multe cursuri naţionale desfăşurate în toată ţara.

Doamna Profesor Ginghină a avut o activitate ştiinţifică remarcabilă, fiind autor principal al câtorva tratate foarte apreciate, între care „Micul tratat de cardiologie” şi „Manualul de cardiologie al Societăţii Române de Cardiologie”, precum şi autoare a unui mare număr de articole originale publicate în reviste internaţionale de prestigiu.

Doamna profesor a fost un OM cu totul deosebit, profesionist desăvârşit, dedicată întru totul pacienţilor şi elevilor săi, un adevărat model pentru toţi cei care au avut şansa să lucreze şi să se formeze alături de dânsa.

Clinician de excepţie, format la şcoala marilor clinicieni, impresiona prin inteligenţa deosebită, simţ de observaţie, erudiţie, rigurozitate, devotament şi modestie. In egală măsură, omenia şi empatia pe care le arăta oricui au făcut-o foarte iubită de cei din preajmă, pacienţi, doctori, asistente, infirmiere, colegi, toţi cei cu care intra în contact.

Este o pierdere ireparabilă pentru comunitatea medicală din București și din țară.

Doamna Profesor Carmen Ginghină va rămâne mereu în memoria noastră”, mai spune Prof. Dr. Bogdan A. Popescu, autorul mesajului In memoriam postat de Colegiul Medicilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

medic colegiul medicilor carmen ginghina cardiologie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024