Căţeluşa Kona, noua colegă a jandarmilor brașoveni
Jandarmii braşoveni au de câteva zile o nouă colegă. Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov s-a alăturat Kona, o căţeluşă sosită de la Centrul Chinologic de la Sibiu.
De Redactia Observator la 06.04.2020, 16:45Jandarmii braşoveni au de câteva zile o nouă colegă. Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov s-a alăturat Kona, o căţeluşă sosită de la Centrul Chinologic de la Sibiu. Patrupedul este încă la început de drum în armată, însă peste un an va fi un membru de bază al trupelor de jandarmerie din Braşov.
Kona are doar 5 luni şi abia începe să îi cunoască pe jandarmii cu care va lucra. S-a născut la Centrul Chinologic din Sibiu şi până va împlini un an va sta alături de jandarmii braşoveni. Apoi va pleca iar la Sibiu pentru continuarea pregătirii.
Cornel Munteanu – comandant Grupă Cabnină IJJ Brașov: Față de ce va invata aici, acolo va merge in continuare pe aceeasi linie si va fi supravegheata de catre instructorii de acolo. La fiecare luna, va fi cate un modul, la fiecare luna va da cate un examen si la sfârşit se vor face aptitudinile de disciplina elementele de prindere
Pana atunci însă, instructorul ei o va dresa şi o va învăța să de obişnuiască cu oamenii. Zilnic va avea câte 3 ore de antrenamente, toate cu cel care o va lua sub aripa lui.
Remus Vârtan – jandarm: Trebuie sa faci partea care e cea mai importanta, partea de atasament. sa faci acel cuuplu chinotehnic sa inteleaga catelul ca tut esti prietenul lui cel mai bun. Sa ii oferi hrana doar tu
Kona a făcut deja impresie bună printre colegi. Jandarmii spun că rar au văzut un câine tânăr cu aptitudini atât de dezvoltate.
Cristian Paliștan – comandant IJJ Brașov: A venit ca un cadou, pentru ca a ajuns la noi in unitate chiar in data de 3 aprilie, zi in care jandarmeria romana a implinit 170 de ani de la infiintarea acestei structuri.
După ce termina stagiul de pregătire, Kona va participa alături de jandarmii braşoveni la misiuni de patrulare şi de menținere a ordinii publice.