Antena LIVE

Curs valutar

Cel mai mare cârnat are 62 de kilometri

Un cârnat mai lung decât autostrada Bucureşti-Ploieşti. 62 de km. Şi am ajuns cu el în Cartea Recordurilor. A fost preparat la Ploieşti, în zi de sărbătoare. Recordul a avut însă viaţă scurtă

De la 01.12.2014, 20:11
WhatsApp
Vezi și:

Un cârnat mai lung decât autostrada Bucureşti-Ploieşti. 62 de km. Şi am ajuns cu el în Cartea Recordurilor. A fost preparat la Ploieşti, în zi de sărbătoare. Recordul a avut însă viaţă scurtă

Nu pentru că ar fi fost deja doborât, ci pentru că a ajuns rapid pe grătar şi apoi a fost împărţit cu pâine şi mustar pofticiosilor. Boabele de fasole nu le-a numărat nimeni, dar din mâncare a gustat toată lumea.

50 de tone de carne de porc au fost bine tocate şi condimentate cu o tonă de ierburi aromate. Au servit apoi ca umplutură pentru cel mai lung cârnat din lume. Prepararea lui a durat aproape 12 ore, iar 40 de oameni au lucrat fără întrerupere. Rezultatul este de acum în istorie.

Dar până ca mândria să devină oficială, reprezentanţii Guiness Book s-au apucat de măsurat. Şi de numărat.

După câteva zeci de minute de analizat, verdictul a fost clar.

Recordul a avut însă viaţă scurtă. Cârnatul de 62 de kilometru a ajuns rapid pe grătar şi apoi pe mesele românilor care l-au degustat cu pâine şi muştar.

Iar cine n-a avut răbdare să aştepte cârnatul fript, în ninsoare, a plecat cu o mostră proaspătă la pachet.

Un kilometru din cârnatul record va ajunge în această seară şi pe mesele unor bătrâni din trei centre sociale. Restul urmează să fie vândut în magazine.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

carnat cartea recordurilor ploiesti social
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025