Antena LIVE

Curs valutar

Certificatul energetic al cladirilor, obligatoriu din 19 iulie

Inchiriezi sau vinzi un apartament, trebuie sa ai certificat energetic. O spune legea. De astazi, nicio tranzactie imobiliara nu va mai fi facuta fara ca imobilul sa fie experizat din punct vedere energetic

De la 19.07.2013, 20:32
WhatsApp
Vezi și:

Cei mai multi abia acum au auzit de existenta lui. Dupa ce afla ca mai trebuie si sa plateasca pentru el, cauta solutii. Unele nu tocmai legale."Noi nu facem prin administratia financiara, nu e nevoie de certificatul ala. O sa facem un contract, intre parti cu un martor sau doi".

Asa scapa si de banii dati auditorilor energetici. Eliberarea unui astfel de certificat costa si cateva sute de euro. De exemplu, pentru un apartament de doua sau trei camere, pretul pe metru patrat cerut de auditori este de trei euro. Asta inseamna ca pentru un certificat energetic se va plati intre 180 si 300 de euro. Pretul pe metru patrat scade cand vine vorba de case, cladiri de birouri sau spatii comerciale.

Putem sa ne dam seama de structura peretilor, sa putem deduce nivelul de deteriorare., in functie de vechime, de petele de condens, in functie de tamplarie, tamplarie veche, noua, etansa, neetansa. In functie de aceste elemente, trecute pe ecrtificatul energetic se va stabili cat de eficienta este locuinta.

Apartamentele, ca si frigiderele, sunt notate cu clase eneregetice. De exemplu, doua locuinte, asemanatoare, situate in acelasi imobil, pot avea clase diferite. Un apartament situat la etajul superior, pe latura de nord a blocului, atunci este posibil sa aiba clasa D. Dar daca este situat la mijloc, la un etaj intermediar, atunci ar putea avea clasa A.

O locuinta clasa D, care nu este eficienta din punct de vedere energetic, ar putea aduce facturi duble la intretinere pentru noii proprietari, dar si probleme de structura, in viitor. Eliberarea certificatului dureaza cateva zile si are o valabilitate de 10 ani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social certificat energetic imobiliara lege obligatoriu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024