Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Cerul în luna septembrie 2024. Ce evenimente astronomice se vor putea observa

Chiar dacă a trecut vara, tot avem motive de ieşit şi observat cerul. Pe 22 septembrie, are loc echinocţiul de toamnă al anului 2024, debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie. 

De la 06.09.2024, 15:10
Cerul în luna septembrie 2024 Profimedia

În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu". Echinocțiul de toamnă 2024 este marcat pe 22 septembrie la ora 15:43, ora României. Începând cu această dată, zilele vor fi din ce în ce mai scurte, iar nopțile mai lungi.

De două ori pe an, ziua și noaptea au aproximativ aceeași durată, atât în ​​emisfera sudică, cât și în cea nordică. Acest fenomen poartă numele de echinocțiu. 

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii, ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

Nova, fenomen unic în viaţă aşteptat în septembrie

Pe acelaşi subiect

Însă, până la echinocţiul de toamnă, ne putem bucura de un alt fenomen unic în viaţă, o explozie la mii de ani-lumină de Pământ va crea o „nouă stea” pe cerul nopții.

Altfel spus, explozia unei stele din constelaţia Corona Borealis va fi vizibilă în acest an, din emisfera nordică. Un astfel de fenomen cosmic are loc doar o dată la 80 de ani. 

NASA a anunţat încă din luna aprilie că T Coronae Borealis, o stea pitică albă aflată la 3.000 de ani-lumina distanta de sistemul solar, va exploda probabil ca o nova în această toamnă. Este un eveniment previzibil la fiecare 80 de ani, ceea ce îl face un eveniment unic în viaţă, conform Forbes, citaţi de aktual24.ro.

Pentru orice altă lume din apropiere, o explozie de tip nova ar fi apocaliptică. Dar pentru privitorii de pe Pământ, aflați la 3.000 de ani-lumină depărtare, „cataclismul este fascinant”, a explicat Bradley Schaefer, astrofizician la Universitatea de Stat din Louisiana, SUA, potrivit descoperă.ro

Fazele lunii în septembrie

Anul 2024 are de oferit două eclipse de Soare și două eclipse de Lună. Prima eclipsă de Lună a fost una penumbrală, mai puțin vizibilă, pe 25 martie. 

A doua eclipsă de Lună a anului va avea loc pe 18 septembrie. Cu toate acestea, deoarece doar puțin sub 4% din Lună intră în umbra Pământului în momentul maxim al acestei eclipse parțiale, care durează aproximativ o oră, și acest eveniment va rămâne unul discret.

Vezi aici fazele lunii în luna septembrie. 

Cum o să fie cerul în prima săptămână din septembrie 2024

La București, Soarele apune pe la ora 19:43, un pic mai devreme înspre estul țării și cu câteva minute mai târziu în vest.

Noaptea crește ca durată, iar în această săptămână începe de la ora 21:25 și durează 10 ore și 57 de minute (la București).

Seara se vede cu greu Venus, care apune o oră după Soare. Saturn răsare la ora 20:00, Jupiter la miezul nopții, iar Marte pe la ora 00:30. Soarele se află în constelația Leo. Mai multe informaţii găsiţi aici

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cer stele planete
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024