Ridicarea unui bloc cu 14 etaje poate lăsa un carier uriaş din Iaşi fără apă
Până acum, neglijenţa constructorilor i-a lăsat pe şoferi cu o singură bandă de mers. Urmările sunt cele bănuite: aglomeraţie şi mulţi nervi.
De Redactia Observator la 10.01.2018, 17:28Până acum, neglijenţa constructorilor i-a lăsat pe şoferi cu o singură bandă de mers. Urmările sunt cele bănuite: aglomeraţie şi mulţi nervi. Localnicii spun, însă, că edilii nu ar fi trebuit să aprobe construirea unei clădiri într-un spaţiu atât de strâmt.
Suntem pe un şantier ieşean. Dar ceea ce-ar fi trebuit să fie o construcţie grandioasă, s-a transformat într-o investiţie păguboasă pentru întregul oraş.
Un bloc pe care dezvoltatorul s-a gândit să-l ridice într-unul din cele mai aglomerate cartiere. Nu a luat însă în calcul riscurile. În toiul lucrărilor, trotuarul de lângă a început să se surpe. Şi, odată cu el, s-a blocat şi circulaţia şi au început ambuteiajele.
Problemele existau de dinainte. Numai că au fost ignorate de edili. Pe lângă faptul că lucrările au continuat, constructorul nu a folosit nici piloni adecvaţi. Stâlpii trebuiau să fie înfipţi în pământ 12 metri, pentru a proteja strada. Numai că stâlpii aveau doar trei metri, deci n-au protejat absolut nimic, ceea ce s-a şi văzut. Însă asfaltul care stă să se surpe nu e singura daună. "Problema cea mai mare este acea conductă de 400 a operatorului de apă. O eventuală ruptură a acestei conducte ar produce şi un crater, dar şi o explozie majoră a apei."
Aşa că întreg cartierul ar putea rămâne fără apă. Constructorul este acum obligat să remedieze daunele. În caz contrar, va fi amendat.