Copiii care n-au văzut niciodată jucării. Azi au zâmbit
Familia Budurea, din Teleorman e atât de săracă, încât n-a avut bani nici pentru o pomană. Tatăl singur avea nevoie de 150 de lei să-şi pomenească fiul, ucis de o maşină înainte de Crăciun.
De Redactia Observator la 05.01.2014, 19:53
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
A făcut asta azi, cu ajutorul oamenilor care au văzut povestea familiei lui la Observator. Şi-a plâns fiul, dar a şi zâmbit. Fetele au primit hăinuţe. Iar Mari, băiatul cel mic, a văzut pentru prima oară în cei trei ani de viaţă jucării de pluş.
- Ce este ăsta? Un măgar! E pentru tine!
- Îi este frică!
- Mari, este pentru tine!
- Uite, ia-l! Nu îţi face nimic!
Mari face însă doi paşi înapoi. Până la trei ani, nu şi-a cunoscut mama... Spune mami fiecărei femei care mai trece pe la el.
Nu a văzut nici jucării. Măgăruşul de pluş care ar trebui să îl bucure, îl sperie deocamdată. E un lucru nou şi ciudat.
La fel de tare îl suprinde şi punga mare, plină de cuburi colorate. O ţine în braţe nemişcat.
Încet, încet, din sacoşele pline cu jucării ies la lumină alte lucruri fascinante. Mari le analizează. Şi într-un târziu, zâmbeşte.
Copilul de trei ani care până acum s-a jucat doar cu surcele în noroi, e în sfârşit fericit.
Iar sora lui, Nicoleta, îşi poate construi acum, bucată cu bucată, castelul pe care îl visează.
- Construim ceva?
- Da!
- Bravo!
- Un castel mare!
- Da!
Şi-l închipuie la fel ca în poveşti. Frumos, cu fereste largi, camere mari şi călduroase şi-o masă mare, plină cu bunătăţi.
- Ai mai avut vreodată jucării?
- Nu prea!
- Astea îţi plac?
- Da!
În celălalt colţ al camerei, Iuliana probează o haină primită în dar. Îi vine bine, dar caută curioasă prin sacoşă altceva. Cizme călduroase. Ca să nu-i mai îngheţe picioarele în papucii de gumă. Nu a avut noroc acum, dar în sufletul ei a apărut din nou speranţa. Speranţa că sărăcia va dispărea odată pentru totdeauna din viaţa ei.
Am fost sunată din Canada de oameni care vor să contribuie a traiul acestora de zi cu zi şi să le asigure o viaţă mai bună. Am fost sunată din SUA, am fost sunată de la Focşani, de la Caransebeş, oamenii vor să vină cu pachete, vor să ajute şi vor să fie alături de această familie, spune binefăcătoarea familiei, Monica Bazavan, profesoară la Şcoala Generală din Cornetu.
Doamna Niculina e unul dintre oamenii cu suflet mare care a ajutat familia. A venit din Bucureşti cu haine şi alimente. Mari a fost fericit s-o ajute să ducă alimentele în casă.
Am cumpărat conserve de măsline, de carne, de fasole verde, de ulei, de zahăr, făină, spaghete. M-a impresionat tot! Cum să-i educi? În ce, dacă nu au nici curent electric, văd, nici masă la care să mănânce. N-am crezut că poate să existe aşa ceva în ţara românească. Ce e, măi, Mari?! Eşti fericit că ai văzut atâtea!?, spune doamna Niculina.
Într-un colţ de curte, doar tatăl mai stă abătut. Se bucură pentru copii, dar nu uită că tocmai a pierdut unul. Băiatul cel mare. Mâna lui dreaptă. Care căuta lemne lângă şosea, când l-a lovit o maşină. Copilul a ieşit în stradă ca să salveze un câine.
Nu pot să zic nimic, decât atât, că mi-a luat mâna dreaptă! Era cel mai mare copil, băiat, care ştia tot, tot, tot! Nu pot să-l uit. Îi spuneam: tati, tati. Şi el parcă voia să-mi spună ceva!, spune plângând omul în toată firea.
I-a murit în braţe. Pe 12 decembrie. Înainte de sărbători.
Azi, poza lui de la şcoală, pe care a vrut-o alături de echipa de fotbal preferată, Steaua, flutură în vânt, pe un zid al casei din chirpici.
Ionuţ juca fotbal şi mai mult ca orice, şi-ar fi dorit să meargă la un meci al Stelei. Dumnezeu l-a luat la el înainte să-şi vadă visul împlinit. Cu banii primiţi ajutor, familia l-a pomenit azi.
La pomana de trei săptămâni, masa a fost plină. Din mila unui om de afaceri din Constanţa.
Totuşi e un gol care este aici! Ăla nu poate nimeni să mi-l dea afară! Mă duc să cumpăr lumânări, de multe ori poate nu am bani, poate iau pe datorie. Şi seara, şi dimineaţa trebuie să mă duc acolo, la crucea aia, să pun lumânări, spune capul familiei.
Timpul trece greu în familia Budurea, iar rana din sufletul tatălui nu pare să se vindece. Dar după atâta amărăciune, astăzi a zâmbit din nou. L-a făcut fericit bucuria copiilor lui. Pe care îi creşte în continuare singur.
