Antena LIVE

Curs valutar

Creşterea monedei euro aduce noi scumpiri, conform specialiştilor

Moneda europeană a atins un nou maxim istoric şi este tot mai aproape de pragul psihologic de cinci lei. Asta înseamnă că ratele și creditele în euro vor creşte. Se vor scumpi şi chiriile şi mâncarea, mai ales că o bună parte din producţie vine din import.

De la 05.03.2021, 10:34
WhatsApp
Vezi și:

Ascensiunea mondei europene a început din prima zi a lui martie. Însă, de două zile, euro bate record după record. Nu mai are mult şi ajunge la 4 lei şi 90 de bani. Iar asta înseamnă că totul se va scumpi. O veste cât se poate de proastă pentru români, mai ales după un an cumplit de greu din punct de vedere financiar.

Irina Chiţu, analist financiar: Orice modificare se vede în buzunarul fiecăruia.

Tocmai de aceea, trebuie să vă gândiţi foarte bine dacă este momentul oportun să vă luaţi, de exemplu, o locuinţă.

Irina Chiţu, analist financiar: Chiar dacă își fac credit în lei, casele și apartamentele sunt în euro și atunci trebuie să facă un credit mai mare în lei ca să cumpere aceeași casă în euro.

Creşterea euro îi influenţează mai mult pe cei care au luat credite după mai 2019

Situaţia se complică şi mai mult pentru cei care au luat un credit care depinde de ROBOR. Într-o singură săptămână, indicatorul la trei luni a crescut de la 1,55 la sută la 1,70 la sută.

Dragoş Nichifor, broker de credite: Pe robor ești la voia întâmplării unei zile. În funcție de valoarea de acolo ai trei luni mai bune sau mai proaste, dar care sunt generate de o singură zi, de o întâmplare de o zi.

Creşterea monedei euro îi influenţează şi mai mult pe cei care au luat credite după luna mai 2019, când Banca Naţională ROBOR a fost înlocuit de IRCC, adică indicele de referinţă trimestrial pentru creditele consumatorilor. În timp ce ROBOR este de 1,70 la sută, IRCC a ajuns la 1,88 la sută.

Andra Mitu
import indice de referinţă moneda euro productie schimb valutar
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025