Crimă în parcarea unui supermarket din Bucureşti. Camerele de supraveghere au surprins autorul (Video)
Un bărbat a fost ucis în parcarea unui supermarket din Bucureşti, camerele de supraveghere surprinzând momentul atacului. Autorul a fost identificat, apoi prins în scurt timp şi dus la audieri.
De Cristian Ionescu la 15.07.2019, 15:34Un bărbat a fost ucis în parcarea unui supermarket din Bucureşti, camerele de supraveghere surprinzând momentul atacului. Autorul a fost identificat, apoi prins în scurt timp şi dus la audieri.
Suspectul urmează sa fie audiat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti ai Serviciului Omoruri.
Crimă în parcarea unui supermarket din Bucureşti
În dimineața de 15 iulie 2019, în jurul orei 04.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul ca în parcarea unui complex comercial de pe raza sectorului 2 a fost descoperit cadavrul unui bărbat.
La fața locului s-au deplasat, inițial, polițiști din cadrul Secției 9, cazul fiind preluat de Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.
Bărbatul decedat are aproximativ 45 de ani și prezintă anumite semne de violență la nivelul corpului.
"În urmă cu scurt timp a fost identificat un bărbat, principal suspect în infractiunea de omor comisă în parcarea unui complex comercial din București, sector 2. Acesta urmează sa fie audiat de procuror criminalist din cadrul PTB și polițiști ai Serviciului Omoruri", informează autorităţile.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.