Criza politică se resimte în buzunare. Euro a atins cel mai mare nivel al ultimilor cinci ani
Politicienii se ceartă, românii plătesc. Rate, facturi mai mari şi, posibil, în viitor, alimente mai scumpe. Euro a crescut şi în ziua moţiunii, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani, şi din ultimele zile, de criză politică.
De Redactia Observator la 22.06.2017, 00:50Politicienii se ceartă, românii plătesc. Rate, facturi mai mari şi, posibil, în viitor, alimente mai scumpe. Euro a crescut şi în ziua moţiunii, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani, şi din ultimele zile, de criză politică.
Creşterea a început încă de săptămână trecută, progresiv, mai ales pe piaţa interbancară, ajungând foarte aproape de pragul psihologic de 4 lei şi 60 de bani. Astăzi moneda europeană a fost cotată la 4 lei şi 59 de bani, cea mai mare valoare înregistrată fiind de 4 lei şi 64 de bani în august 2012, când a fost suspendat Traian Băsescu de către USL, în plenul Parlamentului.
Analiştii financiari se aşteaptă la noi deprecieri ale monedei naţionale, mai ales pe fondul tensiunilor politice.