Cum faci copii mofturoşi să mănânce
Cea mai mare parte a părinţilor ştiu cât de greu este să convingi copiii să mănânce legume sau fructe. Iar Ana-Maria se confruntă cu această problemă zi de zi
De Redactia Observator la 09.01.2015, 20:45Cea mai mare parte a părinţilor ştiu cât de greu este să convingi copiii să mănânce legume sau fructe. Iar Ana-Maria se confruntă cu această problemă zi de zi
Nu e deloc uşor, mai ales că are trei copii, toţi pretenţioşi la mâncare. Şi pentru a-i convinge să mănânce, trebuie să-şi folosească creativitatea la fiecare masă. În doar câteva minute gustarea este gata.
Nu doar mamele ştiu cum să-şi determine copiii să mănânce tot ce li se pune în faţă. Taţii sunt la fel de pricepuţi, mai ales dacă au studiat şi nişte cărţi de specialitate.
Mâncare preparată special pentru copii găsiţi şi în restaurante. Bucătarii ştiu cum să transforme brânza, dovleceii sau ouăle în oameni de zăpadă, şerpi sau. soare! Până şi copiii care refuză categoric să mănânce legume pot fi convinşi să o facă. Compoziţia se pune în forme speciale şi deasupra brocoli. Iar în doar 20 de minute brioşele sunt gata. Uneori, însă, cu toate eforturile adulţilor, copiii nu pot fi păcăliţi.
În concluzie, chiar dacă cei mici refuză legumele din farfurie nu intraţi în panică. Puneţi-vă imaginaţia la contribuţie, căutaţi reţete pe internet sau cumpăraţi-vă cărţi de specialitate. La un moment dat, veţi reuşi să vă convingeţi copiii că legumele au un gust excelent şi trebuie incluse în fiecare masă.