Antena LIVE

Curs valutar

Deputaţii dau 300.000 de euro pe imprimante! Din banii noştri

Se laudă că au devenit eco şi nu mai folosesc hârtie, dar dau 300.000 de mii de euro pe service-ul imprimantelor. Parlamentarii, căci despre ei vorbim, s-au asigurat că în noul an va avea cine să le repare copiatoarele.

De la 28.12.2013, 20:14
WhatsApp
Vezi și:

Au uitat şi de economia la hârtie şi, înainte să plece în vacanţa de iarnă, aleşii au cumpărat topuri de o 100.000 de euro.

"Până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi scoase din uz peste 500 de imprimante şi copiatoare, toate aceste imprimante şi copiatoare vor fi donate şcolilor. Le-am luat din toate birourile, de la lideri, de la parlamentari şi de la angajaţi", spunea Valeriu Zgonea în august. 

Cu toate astea, în Camera Deputaţilor au mai rămas peste 700 de imprimante pe care le folosesc parlamentarii şi angajaţii lor.

Mult prea multe, dacă ne gândim că serviceul copiatoarelor costă aproape 300.000 de euro. Din banii noştri.

Deputaţii au început, deja, procedura de achiziţie. Aşa că în februarie, când se vor întoarce la muncă, vor avea de toate, inclusiv hârtia pe care s-au lăudat că nu o mai folosesc.

Anul s-a încheiat, dar nicio comisie n-a renunţat la hârtie. Nici nu-i de mirare. Mulţi dintre aleşi nu s-au obişnuit să lucreze electronic, pe tabletă.

Şi tot pe hârtie le-au făcut. În 2012, Camera Deputaţilor a folosit peste 25 de mii de topuri. Rămâne de văzut dacă anul acesta parlamentarii au fost mai eco. Oricum, înainte să plece în vacanţă, aleşii şi-au cumpărat hârtie de peste 100.000 de euro.

Până acum doar 13 parlamentari din biroul permanent au renunţat la hârtie. Restul de 394 o folosesc în continuare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bani eco parlamentari social
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024