Antena LIVE

Curs valutar

Perla Banatului, lăsată în paragină. În Staţiunea Băile Herculane nu s-au mai făcut investiţii de peste 10 ani

Celebră pentru miraculoasele ape termale, mai este acum vizitată de pensionari şi nostalgici. Asta în condiţiile în care, Perla Banatului cum era denumită, staţiunea era o destinaţie de relaxare şi vacanţă pentru capete încoronate, dar şi pentru sute de mii de turişti.

De la 02.06.2017, 14:17
WhatsApp
Vezi și:

Celebră pentru miraculoasele ape termale, mai este acum vizitată de pensionari şi nostalgici. Asta în condiţiile în care, Perla Banatului cum era denumită, staţiunea era o destinaţie de relaxare şi vacanţă pentru capete încoronate, dar şi pentru sute de mii de turişti.

Cu regret, localnicii îşi amintesc de vremurile de glorie a Băilor Herculane, un loc cu izvoare miraculoase, dar şi plin de istorie. Certificarea documentară a staţiunii datează încă din anul 153 după Hristos. Una dintre ipotezele specialiştilor este că Împăratul Traian ar fi chiar ctitorul acestei staţiuni. De-a lungul vremii însă locul a devenit faimos în întreaga lume.

Declinul staţiunii balneare din România a început după 1989. Investiţii s-au mai făcut de-a lungul anilor, dar mult prea puţine.

Staţiunea atrage în continuare turiştii, dar mai mult mulţumită naturii. În Băile Herculane se respiră aer comparabil cu cel din Alpii elveţieni. Izvoarele cu apă termală sunt o altă atracţie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social bai herculane paragina
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025