O doctoriţă din Iaşi nu îşi mai poate vedea deloc fetiţa de nici 2 ani, după ce a ameninţat că o ucide
O doctoriţă din Iaşi nu îşi mai poate vedea deloc fetiţa de nici 2 ani, după ce a ameninţat că o ucide. Şoţul tinerei femei a obţinut un ordin de protecţie şi copila nu e lăsată nicio clipă singură.
De Redactia Observator la 18.10.2018, 08:08O doctoriţă din Iaşi nu îşi mai poate vedea deloc fetiţa de nici 2 ani, după ce a ameninţat că o ucide. Şoţul tinerei femei a obţinut un ordin de protecţie şi copila nu e lăsată nicio clipă singură.
O tânără doctoriţă din Iaşi, medic oncolog, a ameninţat în urmă cu două luni că îşi va ucide fetiţa de doar doi ani. Căsătorită din 2012, femeia i-a spus în repetate rânduri soţului că după ce o va omorî pe micuţă, se va sinucide.
Bărbatul a încercat să discute cu soţia lui, dar a fost şi el ameninţat cu moartea, astfel că s-a decis să ceară un ordin de protecţie împotriva soţiei sale. Judecătorii ieşeni au decis că cererea e întemeiată şi astfel femeia nu mai are voie să îşi vadă copilul.
Doctoriţa, scrie Ziarul de Iaşi, îşi dorea să emigreze în Finlanda, şi urma cursuri de limba finlandeză, dar la sfârşitul verii soţul i-a comunicat că nu mai doreşte să plece din ţară. Pe fondul stresului de la muncă, unde făcea multe ore suplimentare pentru a strânge bani, al refuzului de a emigra şi al răcelii apărută între ea şi soţ, femeia a luat un cuţit şi s-a repezit asupra bărbatului, în timpul unei dispute conjugale.
- Mihai Căliman, românul care şi-a ucis soţia în Anglia, i-a scris un sms soacrei sale, imediat după crimă:...
- Român din Italia acuzat că şi-a înecat prietenul, tot român: "A căzut în apă, dar am presupus că a ieşit...
- O mămică româncă şi fetiţa ei de câteva luni, spulberate într-un accident cumplit, în Italia. Petronela şi...
Atunci l-a ameninţat pe acesta că, după ce îl va ucide, o va omorî şi pe fetiţa lor de doi ani, apoi îşi va lua şi ea viaţa.
Bărbatul a sesizat a doua zi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Poliţia, care au început anchete. Împreună cu fetiţa, soţul doctoriţei s-a mutat de acasă, cu chirie, şi a cerut un ordin de protecţie. Sentinţa definitivă a judecătorilor arată că doctoriţa este un "pericol pentru intimat (soţ) şi pentru minoră (fiică)."
Judecătorii au precizat în motivare că doctoriţa îşi iubeşte familia şi manifestă grijă pentru fetiţă, însă ar fi ajuns într-o stare de suprasolicitare din cauza profesiei sale, dar şi a faptului că şi-a luat o a doua specializare, şi, în plus, a început să înveţe finlandeză. Magistraţii au mai arătat că soţul doctoriţei nu a mai comunicat cu femeia, refuzând şi o consiliere de cuplu, încă dinainte de ameninţările cu moartea.
Judecătorii au analizat însă doar dacă femeia este sau nu un pericol pentru fetiţa ei, invocând în timpul procesului principiul juridic al interesului superior al copilului: "Nu interesează în procedura de emitere a ordinului de protecţie dacă atitudinea reclamantului în relaţia de cuplu a constituit ori nu un factor de favorizare a comportamentelor pârâtei.", au stabilit judecătorii.
Aceştia au mai precizat că proferarea de ameninţări cu moartea la adresa soţului şi a copilei "denotă stăruinţa pârâtei în acest comportament de natură să creeze reclamantului o temere reală în privinţa vieţii şi integrităţii fizice şi psihice pentru sine şi pentru minora în vârstă de mai puţin de 2 ani."
Soţul doctoriţei a cerut inclusiv custodia unică asupra fetiţei, însă judecătorii nu au fost de acord, motivând că ordinul de protecţie, care e valabil 4 luni, este, momentan, suficient.
Încă înainte de darea sentinţei, în timpul procesului, tânăra doctoriţă a fost internată şi la Institutul de Psihiatrie Socola, fiind diagnosticată cu tulburare de adaptare.