Antena LIVE

Curs valutar

Eroul din Afganistan are mână bionică

Războiul altora l-a mutilat, dar el şi-a învins destinul! Florinel, eroul din Afghanistan, are din nou o mână stângă. O mână bionică, pe care a învăţat s-o controleze după luni întregi de exerciţii.

De la 27.06.2014, 20:18
WhatsApp
Vezi și:

Războiul altora l-a mutilat, dar el şi-a învins destinul! Florinel, eroul din Afghanistan, are din nou o mână stângă. O mână bionică, pe care a învăţat s-o controleze după luni întregi de exerciţii. 

E zâmbetul unui învingător, după doi ani de suferinţă. Florinel Enache îşi mâna stângă cu o dexteritate uimitoare. Pare o mână reală. E însă una bionică, pe care Florinel a învăţat s-o controleze cu puterea minţii.

Pentru Florinel, e prima luptă câştigată în ultimii doi ani, de când trăieşte captiv într-un trup mutilat. Şi-a pierdut mâna stângă şi ambele picioare în 2012, într-o explozie pe o autostradă afgană. Pentru sacrificiul lui, Barack Obama i-a strâns mâna - singura salvată - şi i-a cerut iertare în numele destinului. Iar americanii l-au tratat peste un an într-un spital din Maryland. Acolo l-am întâlnit şi noi prima dată, anul trecut. Şi atunci, Florinel zâmbea şi aştepta cu nerăbdare să-şi revadă ţara.

La spitalul militar, Florinel a început apoi o recuperare lungă. Acum, îşi mişcă mâna, dar visează, ca într-o bună zi, să-şi poată sta şi în picioare. Să se ridice din scaunul cu rotile şi să înveţe să meargă din nou

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social erou afghanistan mana bionica soldat
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024