Un ieşean cu Audi S8 a fugit de poliţişti cu 236 km/h. L-au prins după 20 de km
Un ieşean cu Audi S8 a fugit de poliţişti cu 236 km/h. L-au prins după 20 de km şi o urmărire ca-n filme, după ce îi făcuseră semn să oprească pentru că depăşise neregulamentar.
De Cosmin Stăniloiu la 30.09.2019, 07:50Un ieşean cu Audi S8 a fugit de poliţişti cu 236 km/h. L-au prins după 20 de km şi o urmărire ca-n filme, după ce îi făcuseră semn să oprească pentru că depăşise neregulamentar.
Urmărire ca în filme sâmbătă, ziua-n amiaza mare, la Iaşi, unde Iulian Claudiu Baidan, în vârstă de 32 ani, conducea cu viteză un autoturism Audi S8, pe şoseaua de centură, între drumul european şi sensul giratoriu de la Uricani, scrie Ziarul de Iaşi. Acesta nu a fost atent în trafic şi a fost filmat de radar de către o patrulă de poliţişti aflaţi într-un autoturism neinscripţionat, un Audi negru. Radarul din această maşină l-a filmat pe Baidan cu viteza de 166 km/h şi depăşind neregulamentar.
Poliţiştii au pornit în urmărirea lui şoferului, însă acesta a apăsat pedala de acceleraţie a bolidului, fiind filmat cu o viteză de 236 km/h.
Baidan a ieşit de pe şoseaua de centură la Lunca Cetăţuii, apoi a virat spre CUG, în speranţa că va scăpa. Din CUG, şoferul a mai virat o dată la stânga, spre Valea Adâncă, însă a fost ajuns de către poliţişti şi prins într-o zonă numită Fundacul Oţelăriei, după 20 de km.
- Fetiţă ucisă pe trecerea de pietoni, în Buzău. Pe camere se vede cum şoferul vitezoman nu face nimic ca să...
- Bătaie sângeroasă în centrul Bucureștiului. Cel puțin un mort, alte persoane au fost rănite
- Un tânăr a venit la selecția unei emisiuni tv în București cu pistol airsoft, cuțit și a dat foc unei cărți...
Acesta a fost imediat încătuşat, apoi, poliţiştii i-au luat permisul de conducere. Potrivit unor poliţişti, şoferului îi place viteza, el rămânând de mai multe ori fără permis.
De această dată permisul i-a fost suspendat 8 luni şi a primit o amendă de 7450 de lei.