Etnobotanicele transforma oameni obisnuiti in criminali de temut
Drogurile au puterea sa transforme oameni obisnuiti in criminali sadici. Inca o dovada este dublul asasinat de la Motru, instigat de un dependent in varsta de numai 17 ani.
De Redactia Observator la 01.06.2013, 19:27Impreuna cu alti trei criminali, i-a omorat in bataie si i-au incendiat pe un dealer de droguri si pe iubita acestuia. Specialistii trag un semnal de alarma: etnobotanicele sunt extrem de periculoase!
Ingrozit, tatal a ascultat neputincios explicatiile pe care copilul lui le dadea anchetatorilor. Refuza si acum sa creada ca baiatul lui, fiul in care isi pusese toate sperantele, este un ucigas diabolic.
Dependenti de droguri, tinerii au varsat sange pentru cateva doze. Vanzatorul de substante interzise a platit cu viata pentru afacerea lui.
„Sunt anumite personalitati agresive si atunci, normal, alcoolul sau drogurile accentueaza aceste personalitati, persoana respectiva nemaifiind constienta de anumite limite”, explica psihologul Monica Minciu.
In furia provocata de droguri, dependentii nu mai mai fac distinctie intre dragoste si ura, viata si moarte. Un tanar dealer si consumator de etnobotanice si-a omorat anul trecut iubita, fara macar sa-si dea seama.
Inainte sa-si pateze mainile cu sange, familia incercase sa-l ajute. Parintii fusesera avertizati de medici ca tanarul poate face oricand un gest nebunesc.
Otravuri inca neidentificate in laboratoare se vand in Romania liber, in miezul zilei si-n vazul lumii. Au demonstrat-o reporterii Observator, in mai multe randuri. Pe plicuri scrie "nerecomandat consumului uman", dar vanzatorul ii invata si pe copii cum sa-si prepare visul toxic.