Fetiţa-cerşetoare din Iaşi care a fost atacată de câini va fi externată. Ea este însă traumatizată
Fetiţa-cerşetoare din Iaşi care a fost atacată ieri de câini, printre blocuri, va fi externată. Medicii i-au pansat rănile la faţă, dar traumele rămân.
De Redactia Observator la 21.02.2017, 14:05Fetiţa-cerşetoare din Iaşi care a fost atacată ieri de câini, printre blocuri, va fi externată. Medicii i-au pansat rănile la faţă, dar traumele rămân.
Copila primise un sandwich de pomană iar animalele, flămânde, au vrut să i-l ia.
Fetiţa a ridicat mâna iar câinii au crezut, probabil, că vrea să-i lovească. Atunci au muşcat-o.
Povestea fetiţei de 8 ani e la fel de dureroasă. Mai are 9 fraţi acasă şi trăieşte din mila oamenilor. Ieri, primise un sandwich de la un client, într-un aprozar.
Oamenii care stau în zonă spun că sunt şi ei speriaţi de câini.
Fetiţa e văzută mai mereu pe străzi. Fără să fie supravegheată.
La sfârşitului anului trecut, copila a fost filmată cerşind pe scări. A spus atunci că trebuie să strângă 10 lei ca să n-o bată mama ei acasă.