Foc la depozitul de vopsea din Suceava
Un muncitor inconştient a stârnit iadul într-un depozit de vopsele din Suceava. Omul şi-a aprins ţigara ignorând vaporii inflamabili şi în numai o secundă, focul a cuprins totul în jur.
De Redactia Observator la 12.09.2014, 13:45Un muncitor inconştient a stârnit iadul într-un depozit de vopsele din Suceava. Omul şi-a aprins ţigara ignorând vaporii inflamabili şi în numai o secundă, focul a cuprins totul în jur.
În zonă există multe spaţii comerciale iar pericolul ca flăcările să se extindă a fost uriaş. Norocul a fost că pompierii au ajuns imediat la faţa locului.
Fuiorul negru de fum, înalt cât un bloc cu 10 etaje, a întunecat cerul iar panica s-a instalat imediat printre angajaţii fabricii. Şi cei care lucrau în clădirile vecine au ieşit speriaţi afară.
Oamenii au sunat repede la 112 şi, în mai puţin de 10 minute, maşinile de pompieri dar şi un echipaj SMURD intrau pe poarta fabricii.
Incendiul a pornit, se pare, din cauza unui muncitor care şi-a aprins ţigara într-un spaţiu plin cu vapori de diluant. Din fericire, nici el, nici ceilalţi angajaţi nu au fost răniţi.
Focul s-a extins cu o repeziciune incredibilă din cauza materialelor inflamabile aflate în depozit. Când fumul părea că se domoleşte, butoaiele cu vopsea au început să explodeze rând pe rând.
Tot timpul intervenţiei, angajaţii policlinicii şi mall-ului din apropiere, au stat ca pe jar de teamă ca focul să nu ajungă şi la ei. Focul a fost stins, în cele din urmă însă pagubele sunt însemnate.