Antena LIVE

Curs valutar

Toate locurile de joacă din Galaţi au fost închise! Părinţii sunt nemulţumiţi, iar Primăria deja a contestat decizia în Instanţă

Toate locurile de joacă din Galaţi au fost închise! Părinţii sunt nemulţumiţi, iar Primăria deja a contestat decizia în Instanţă.

De la 22.11.2017, 09:07
WhatsApp
Vezi și:

Galaţiul pare să devină uşor, uşor oraşul tuturor posibilităţilor. Şi asta pentru că toate locurile de joacă au fost închise de comisarii de la Protecţia Consumatorului. Părinţii sunt nemulţumiţi, iar Primăria a contestat deja decizia în instanţă. La nivelul judeţului, peste 150 de spaţii de joacă, din 37 de localităţi, au fost închise temporar pentru că nu aveau avizele necesare.

Doar vântul mai suflă la locurile de joacă din municipiul Galaţi. Nu se mai aud chiotele şi glasurile zglobii ale copiilor după ce reprezentanţii de la Protecţia Consumatorilor au fost în control. Nu au stat prea mult pe gânduri şi le-au închis pe toate. Câteva zeci.  

Carmen Sandu, Directorul CJPC Galaţi: "La momentul controlului, un singur parc avea autorizaţie de funcţionare emisă de autoritatea publică locală, celelalte nu aveau, iar cel care avea autorizaţie de funcţionare nu avea inscripţionat pe echipamentele de agrement toate caracteristicile necesare."

Părinţii sunt revoltaţi. Nu sunt de acord cu decizia atât de drastică a autorităţilor. Ba chiar unii dintre ei îşi duc copii să se dea în leagăne şi tobogane  pe riscul lor. 

Nici Primăria Galaţi nu este de acord cu decizia. Acum, soarta locurilor de joacă din oraş este la mâna judecătorilor. 

Raluca Ardelean, Purtător de cuvânt al Primăriri Galaţi: "Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi a contestat în instanţă decizia OPC şi se fac demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare."

Şi spaţiile de joacă din alte 306 de localităţi din Galaţi sunt închise temporar de inspectorii OPC. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator06 galati locuri joaca inchise
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025