E GREU la şcoală! Ghiozdanul unui elev cântăreşte 5 kg. Ministrul Educaţiei promite să îl facă mai uşor
Fără auxiliare la şcoală! Este promisiunea ministrului Educaţiei, care le-a anulat astăzi pe toate, pentru că nu erau avizate. Elevii se bucură, dar bucuria nu ţine mult. Pentru că alte culegeri, la fel de scumpe şi de mari, ar putea înlocui auxiliarele. Iar ghiozdanele vor fi şi la toamnă la fel de grele.
De Redactia Observator la 09.08.2017, 21:27Fără auxiliare la şcoală! Este promisiunea ministrului Educaţiei, care le-a anulat astăzi pe toate, pentru că nu erau avizate. Elevii se bucură, dar bucuria nu ţine mult. Pentru că alte culegeri, la fel de scumpe şi de mari, ar putea înlocui auxiliarele. Iar ghiozdanele vor fi şi la toamnă la fel de grele.
Ghiozdanul unui elev de clasa a cincea conţine acum caiete, manuale auxiliare, penar si alte instrumente ale elevului. Să vedem şi cât cântăreşte. Aproape 5 kg. Cu puţin noroc, însă, anul acesta ghiozdanul va fi mai uşor, pentru că vor fi mai puţine auxiliare în el.
Auxiliarele trag greu la cântar, dar şi la buzunar. Părinţii plătesc şi de zece ori mai mult decât cheltuieşte Ministerul Educaţiei pentru manualele principale. Iar culegerile nici măcar nu sunt acreditate. De aceea, ministrul le-a anulat pe toate.
Liviu Pop, ministrul Educaţiei: "În maximum 30 de zile, o comisie formată din doi secretari de stat, doi reprezentanţi ai sindicatelor, un reprezentant al consiliului elevilor şi un reprezentant al Asociaţiei de Părinţi, va elabora normele metodologice care vor sta la baza avizării şi acreditării auxiliarelor."
- Profesorul de matematică şi cel de economie de la un colegiu ploieştean au fost prinşi în FLAGRANT
- Marian Godină a dat a cincea oară examen la Academia de Poliţie şi a provocat un uriaş SCANDAL
- JAF în Dorobanţi! Ziua în amiaza mare, un hoţ a intrat într-o vilă. În casă era doar un bebeluş de 6 luni...
Pe de altă parte, editurile spun că măsura nu este deloc in interesul elevului, ci al Ministerului. Auxiliarele nu vor dispărea de tot. Doar vor fi înlocuite.
Până la 11 septembrie, când începe anul şcolar, elevii speră să aibă pe bănci măcar cărţile de română şi de matematică. Momentan, mai bine de 10 discipline de la clasa a cincea nu au manuale aprobate de Minister. Totuşi, Liviu Pop promite în continuare că va rezolva cumva situaţia.