Greşelile pe care le fac românii când apelează la serviciile unor necunoscuţi. Poliţiştii avertizează: "Să apeleze doar la societăţi comerciale acreditate"
Deschidem orice uşă, serviciu non-stop. E plin internetul de anunţuri, iar afacerea pare să meargă bine. Cei care oferă astfel de servicii, însă, nu fac prea multă documentare şi trec imediat la fapte. Nu întreabă a cui e maşina, nu cer niciun act. Dar o deschid, dacă li se cere.
De Alexandra Marin la 25.06.2021, 21:59Bani să ai, că portierele se deschid uşor. Şi fără prea multe întrebări.
Alexandra Marin: "Am făcut un experiment să vedem cât durează şi cât ne costă să deschidem orice maşină dintr-o parcare. Pentru asta o să apelăm la servicii de deblocare a portierelor".
E plin internetul de meseriaşi de ocazie, aşa că n-a fost greu să găsim şi noi unul.
-"Cheia e în contact sau unde este?
- Prevenţia vine la pachet cu sănătatea. Piaţa abonamentelor medicale se ridică la 120 de milioane de euro: suma...
- Meserii pe orice vreme: "Mai mergem, ne mai odihnim, mai stăm. Uite, mergem pe la umbră"
- Angajatorii sunt nevoiţi să apeleze la ajutorul meseriaşilor de peste hotare. Anual, din India ajung mii de oameni...
-Nu, e pe banchetă şi e uşa blocată.
-Ok, nu se strică nimic, costă 250 de lei deschiderea. 250 de lei? Da. O să ajungă în 20 de minute lăcătuşul".
Problemă rezolvată pe încredere
N-a fost nevoie să dăm prea multe detalii. În ajutorul nostru a sosit meseriaşul, cu un portbagaj plin de scule, numa bune pentru orice maşină. Prea mult nu şi-a bătut nici el capul. Nu ne-a întrebat dacă suntem proprietarii maşinii sau dacă avem vreun act pentru ea. Se merge pe încredere.
"Şi puteţi să faceţi aşa cu orice maşină? Şi la dintr-alea de 300.000 euro. Serios?!"
Omul e priceput, aşa că nu-i ia mult să rezolve problema.
Alexandra Marin: "Deşi în loc de 20 de minute, domnul a ajuns aici într-o oră şi jumătate, pentru a-mi debloca maşina, a durat...mai puţin de 2 minute".
Se mai uită puţin de jur împrejur, ia banii şi...pleacă. Poliţiştii recomandă însă mai multă grijă atunci când avem astfel de probleme de rezolvat.
Ramona Dabija: "Fie că vorbim de locuinţă sau de mijlocul de transport, să apeleze doar la societăţi comerciale acreditate. Niciodată să nu apeleze la persoane necunoscute, întâlnite pe diferite site-uri sau reţele de socializare".
Pe de altă parte, internetul e plin de tutoriale despre să deschizi uşa unei maşini încuiate. Practic, orice maşină poate fi deschisă fără cheie, indiferent de cât de sofisticată e. Trebuie doar să găseşti meseriaşul potrivit.