Ce imprudenţă! Hoţul care i-a furat cardurile a găsit pe fiecare în parte codul pin, notat pe câte o hârtiuţă
S-a prezentat drept părinte preocupat de soarta copilului său, în realitate era doar un hoţ iute de mână! Şi astfel contabila unui liceu din Argeş a rămas şi fără banii din portofel, dar şi fără carduri. Individului nu i-a fost greu să le golească. Fiecare card avea alături un bileţel pe care femeia notase PIN-ul.
De Redactia Observator la 01.09.2017, 17:51S-a prezentat drept părinte preocupat de soarta copilului său, în realitate era doar un hoţ iute de mână! Şi astfel contabila unui liceu din Argeş a rămas şi fără banii din portofel, dar şi fără carduri. Individului nu i-a fost greu să le golească. Fiecare card avea alături un bileţel pe care femeia notase PIN-ul.
Hoţul surprins de camerele de supraveghere a acţionat cu maximă rapiditate. Tatiana Stoian, directorul Liceului Agricol: "În câteva fracţiuni de secundă, doamna contabilă a venit să semneze documente. În acest timp, dumnealui a intrat în biroul contabilei, a sustras portofelul, a ieşit."
După ce i-a luat lanţul de aur, cerceii şi banii, bărbatul s-a dus direct la bancomate şi i-a golit conturile de 1.850 de lei. Nimeni nu ar fi putut să prevadă că tatăl preocupat era doar un hoţ iute de mână.
Poliţiştii l-au recunoscut imediat. Este un hoţ cu state vechi, care şi-a petrecut mare parte din viaţă în închisoare. Agenţii nu au reuşit să recupereze nici măcar un leu din banii furaţi. Şi l-au băgat din nou după gratii.