Antena LIVE

Curs valutar

Inima unui fost tenor a cedat la semafor

Măcinat de griji, un fost tenor de la Opera Română din Iaşi s-a stins în timp ce mergea spre spital. Nu voia să ceară ajutor pentru el. Voia să-şi vadă soţia, care a suferit de curând un atac cerebral.

De la 26.11.2014, 07:36
WhatsApp
Vezi și:

Măcinat de griji, un fost tenor de la Opera Română din Iaşi s-a stins în timp ce mergea spre spital. Nu voia să ceară ajutor pentru el. Voia să-şi vadă soţia, care a suferit de curând un atac cerebral. 

Inima fostului tenor Filimon Siminic a cedat în timp ce aştepta la un semafor. Mergea la spital, să-şi viziteze soţia, care a suferit de curând un atac cerebral. N-a mai ajuns la ea.

Primul ajutor l-a primit de la un echipaj de pompieri, care se întorcea dintr-o misiune. Pompierii erau mai în spate şi tot se uitau că nu înaintează coloana şi când s-au dus mai în faţă, l-au văzut pe ăsta că îi e rău la volan.

Au observat că persoana era inconştientă, drept pentru care au început manevrele de resucitare. Pe şosea, printre maşini, pompierii au îngenuncheat lângă artist ca să-l salveze.

I-au chemat în ajutor şi pe colegii de la smurd. Dar nici medicii nu l-au putut salva pe fostul tenor. Cauza stopului nu este încă stabilită, pot exista multiple cauze, atat de tip cardiac, cat si neurologic sau cauze metabolice.

După două ore, medicii de la spitalul Spitalul de Urgenţe "Sfântul Spiridon" din Iaşi au declarat decesul.

El a fost unul dintre persoanele si artistii care au iubit cel mai mult aceasta institutie. Unul dintre oamenii care au fost trup si suflet pentru arta, pentru frumos si pentru aceasta regina a tuturor artelor care se numeste opera.

Soţia sa a rămas acum singură. Singurul lor fiu s-a stins în urmă cu cinci ani, într-un accident de maşină.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social inima tenor semafor iasi deces
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025