Lecția smereniei din Joia Mare!
Astăzi e Joia Mare! Ziua în care Învăţătorul le-a predat ucenicilor lecţia umilinţei. Scriptura spune că, înainte de Cina cea de Taină, Iisus le-a spălat picioarele celor 12 apostoli, le-a şters cu un ştergar şi le-a sărutat.
De Redactia Observator la 17.04.2014, 20:24Obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. La Galaţi, la catederala Sfântul Andrei, Înaltpreasfinţia sa Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos a spălat pe picioare 12 copii din centrele de plasament.
În Joia Mare, scrie în Sfânta Scriptură că, înainte de cina cea de taină, Iisus a spălat picioarele celor doisprezece apostoli. Le-a spălat, le-a şters şi le-a sărutat. Un ritual al smereniei care se repetă şi de preoţii mireni în fiecare săptămână a patimilor.
Asemeni Mântuitorului, arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun şi-a prins un ştergar, şi a spalat picioarele celor mai nevinovaţi. 12 copii de la centre de plasament din Galaţi s-au bucurat de obicei şi s-au emoţionat.
Copiii au primit câte un pachet şi pantofi, ca să se înoiască de Paşte, aşa cum e tradiţia. În Joia Mare, se prăznuieşte Cina cea de Taină, rugăciunea din gradina Ghetzimani şi vinderea Domnului de către Iuda. Diseară, credincioşii ortodocşi merg la Denia celor 12 Evanghelii.