Legenda mărţişorului. Ce este mărţişorul şi care este povestea lui

1 Martie marchează una din cele mai aşteptate sărbători ale anului: Mărţişorul, unul dintre cei mai cunoscuţi vestitori ai primăverii, sugerează renaştere, puritate şi dragoste, iar efortul depus în confecţionarea lui îl înnobilează şi îi conferă sens.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Potrivit tradiţiei populare, de 1 martie femeile primesc astfel mărţişoare legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare.

Ce spune legenda despre mărţişor

Numele oficial al lunii martie a influenţat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 Martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete. Tot "mărţişor" se numeşte şi cadoul făcut de 1 martie, arată Ion Ghinoiu în lucrarea sa "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Editura Elion, 2002).

O altă poveste legată de Mărţişor spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze fata. Tânărul a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.

Potrivit unui mit din Moldova legat de mărţişor, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând din urmă cu aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ.

De ce se oferă mărţişoare pe data de 1 Martie

Tradiţia Mărţişorului are o vechime considerabilă; se spune că persoana care poartă un mărţişor este ferită de rele şi că acesteia îi merge bine tot anul.

Tradiţii de Mărţişor, pe regiuni

În unele sate din Moldova şnurul era confecţionat doar din lână roşie sau neagră, amintind de amuleta folosită împotriva deochiului, destul de răspândită în trecut.

În alte localităţi s-a constatat şi existenţa mărţişorului tricolor, în două variante cromatice - roşu, alb şi verde sau roşu, alb şi negru, aşa cum reiese din informaţiile oferite de localnici din satul Hagi-Curda, o localitate cu populaţie preponderent românească, aflată în prezent în Ucraina. Şi moldovenii stabiliţi în nordul Caucazului la mijlocul secolului al XIX-lea au păstrat varianta mărţişorului tricolor, cu firul negru.

"Diferenţele dintre mărţişorul din sat şi cel din oraş s-au accentuat în ultimele două sute de ani. La 1800 era şnur şi monedă - atât la oraş, cât şi la sat. Urmează moda brelocurilor de aur, de argint, pentru cei mai amărâţi de dublé. Brelocuri cu semne de noroc: trifoi cu patru foi, purceluşi, cărţi de joc, zaruri", scria Irina Nicolau.

Conform studiilor etnologice, mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice.

La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, a fost alăturat Dochiei, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie.

Tudor Arghezi scria despre Mărţişor: "... La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nici nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă dinainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea, şi nu era niciun leac şi niciun suliman. Acum vreo sută de ani, credinţa că adierea primăverii pătează era în toiul ei.

Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând farmece şi făcând de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun, încât cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. Dacă ştie ce spune chivuţa, vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţişor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zîntâi de mart. Dacă mai spunem că firul era roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt dar şi de deochi.

Un giuvaergiu, ca să-şi vândă firele vindecătoare mai iute, avu ideea să atârne de ele câte o mărturie, care a intrat în preţ. Pe când se plătea firul, bijuteria era gratuită. Regula s-a stricat când bijuteria începu să fie vândută, devenind gratuit firul de mătase. (...) În nicio ţară, pe unde am trecut, n-am văzut zîtâiul de martie sărbătorit, nici în călindar, nici cu firimituri scumpe spânzurate la gâtul fetelor şi la mâna lor. Pandantivul e altceva, şi amuleta aşijderea. Profesorul de istorie ar fi fost îndreptăţit să-mi răspundă că originea mărţişorului ar fi salba ori cercelul urechii. Între doi cercei, aninaţi acolo, i se cuvine şi Radei şi Domniţei un al treilea strop de diamant, dedesubtul bărbiei şi în despicătura sânilor din horbotă şi cămaşe”.

Sărbătoarea Mărţişorului se mai întâlneşte la aromâni, la bulgari, care o numesc Marteniţa, dar şi în Macedonia şi Albania.