Antena LIVE

Curs valutar

Locuinţele vor fi mai ieftine în 2014

Locuinţele vor fi mai ieftine iar creditele mai accesibile în acest an. La fel cum s-a întâmplat în ultimii 5 ani, ne asigură analiştii.

De la 02.01.2014, 21:12
WhatsApp
Vezi și:

În funcţie de zonă şi oraş, preţurile vor scădea în medie cu 5%.

Ieftinirea locuinţelor deschide poarta băncilor pentru cei cu bugete mai mici.

În 2013, locuinţele s-au ieftinit în medie cu 8 procente.

În decembrie, preţul metrului pătrat a coborât la 898 de euro, cu 80 de euro mai puţin faţă de aceaşi lună a anului 2012. Iar tendinţa va continua şi în 2014.

În medie nu ne putem aştepta ca preţurile să scadă în 2014 mai mult decât în 2013. Asta înseamnă undeva la 5 la sută în medie. În unele zone poate cu 10 în alte zone să crească cu 1,2 la sută, a spus DRAGOȘ VÎLCEANU, PREŞEDINTE ASOC. BROKERILOR IMOBILIARI.

Aşa se face că în cartierul Aviatorilor din Capitală preţurile vor creşte, în timp ce în sud acestea vor scădea chiar şi cu zece procente. Iar în privinţa creditelor, toate vor fi mai accesibile, mai ales cele în lei.

Vom asista, cel puţin până în vară, la o uşoară reducere a dobânzilor la lei. Creditul în lei nu are acel risc valutar care şi-l asumă o persoană fizică care are salariul în lei şi ia credit în euro, spune Lucian Anghel, analist economic.

Analiştii spun că 2014 ar putea fi ultimul an cu scăderi generalizate ale preţurilor locuinţelor, mai ales dacă economia îşi revine cu adevărat din criza economică.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

2014 ieftine social
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024