Agitaţie mare în sere. Iubitorii de natură încep să îşi înfrumuseţeze locuinţele cu flori (Video)
Rămânem în lumea plantelor, mai ales că se apropie Floriile. Iar iubitorii de natură încep să-şi înfrumuseţeze balcoanele sau grădinile cu muşcate, petunii sau alte tipuri de flori viu colorate.
De Redactia Observator la 09.04.2019, 17:38Rămânem în lumea plantelor, mai ales că se apropie Floriile. Iar iubitorii de natură încep să-şi înfrumuseţeze balcoanele sau grădinile cu muşcate, petunii sau alte tipuri de flori viu colorate. Motiv pentru care în sere este mare agitaţie în această perioadă. La Sibiu, de exemplu, clienţii vin să ia comenzile de jardiniere pe care le-au cerut încă de toamna trecută.
În sera plină de flori din Sibiu, nimeni nu are timp de stat în această perioadă. Şi mai important este că nimeni nu se plânge. În lumea muşcatelor şi petuniilor, florăresele radiză zilnic.
Nicoleta Vasile, manager sera flori: Plantele sunt crescute, ajung până la 60 de centimetri.
Angajaţii pregătesc mii de jardiniere cu plante decorative. Ghivecele pe care clienţii le-au adus goale toamna trecută, sunt luate acum gata plantate şi înflorite.
Anul acesta sunt în trend jardinierele în care se plantează două sau trei specii diferite de flori. Efectul vizual este unul spectaculos.
Nicoleta Vasile, manager sera flori: Întotdeauna am iubit Franţa când mergeam şi vedeam acele poduri încărcate şi multicolore şi am zis de ce n-am putea aduce şi la noi acest trend.
Dan Vasile: Mixurile sunt mai deosebite, fiind mai scumpe, în general sunt pentru oameni care au un portofel mai larg.
Cumpărătorii primesc şi sfaturi de îngrijire a plantelor achiziţionate. Preţurile pornesc de la 2 lei şi pot ajunge la 35 de lei pentru ghivecele mai mari.