Tânăra din Călinești găsită moartă în casă trăia într-o continuă teroare. Era amenințată pe Facebook, și ea, și familia ei
O tânără de 30 de ani din Argeş, mamă a doi copii, a fost ucisă după o serie de ameninţări primite pe o reţea de socializare. Principalul suspect e chiar soţul de care încerca să divorţeze. Bărbatul nu a recunoscut crima, dar anchetatorii l-au reţinut.
De Redactia Observator la 01.10.2018, 22:30- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
O tânără de 30 de ani din Argeş, mamă a doi copii, a fost ucisă după o serie de ameninţări primite pe o reţea de socializare. Principalul suspect e chiar soţul de care încerca să divorţeze. Bărbatul nu a recunoscut crima, dar anchetatorii l-au reţinut. Sunt bănuieli că individul şi-ar fi creat chiar un cont fals de socializare pentru a o ameninţa. Tânăra mamă l-ar fi reclamat la Poliţie, însă nimeni nu a făcut nimic.
În lacrimi, bărbatul urmăreşte intervenţia criminaliştilor în casa în care Andreea a fost găsită fără suflare şi chiar stă de vorbă cu ei.
Nu ne-am certat. Aseară când am vorbit cu ea nu era supărată. Să cumpăr medicamente pentru copii, că vine de dimineaţă şi îi ia, a povestit fostul soț despre ultima conversatie cu tânăra.
Câteva ore mai târziu, bărbatul a fost ridicat de poliţişti din propria locuinţă. Era în plin proces de divorţ cu tânăra de 30 de ani. Iar acum este suspectul principal. Individul avea urme de luptă pe faţă, iar la percheziţii, anchetatorii au găsit mai multe haine pătate de sânge. Sunt bănuieli că el ar fi intrat în casa femeii şi ar fi înjunghiat-o de mai multe ori.
Marin, tatal suspectului:
- Dar v-a zis băiatul de ce au divorţat? Care a fost motivul?
- A prins-o cu unul în fapt!
- Şi era gelos?
- Da. Şi au băgat divorţ şi s-au judecat şi cu asta basta.
- Voia să se împace cu ea?
- Da.
Timp de două luni, individul ar fi urmărit-o pe tânăra mamă. Andreea primea ameninţări cu moartea pe o reţea de socializare. Bănuia că în spatele contului fals de pe Facebook este chiar fostul ei soţ. Femeia chiar a depus o plângere la Poliţie.
Mama victimei:
- Pe ea o ameninţa aşa pe Facebook?
- Da, cu numere din ăstea..Te omor, te duc la prostituţie, cam aşa ceva.
- V-a ameninţat şi pe dumneavoastră?
- Da. Nu am primit niciun răspuns la sesizare.
Fostul soţ a fost reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul nu recunoaşte crima, iar poliţiştii nu au vrut să explice dacă au protejat în vreun fel victima care le ceruse ajutor de mai multe ori.