Mașina polițiștilor morți la Brăila avea revizia făcută în luna mai. Reacția IGPR la speculațiile de după tragedie
Cei doi polițiști care și-au pierdut viața, marți seară, în accidentul înfiorător din Brăila, erau în patrulare cu o autospecială de poliție Dacia Logan, an de fabricație 2018, inscripționată și dotată cu rampă de avertizare optico - acustică.
De Ana Maria Ghiarasim la 10.06.2020, 15:59- Polițiștii morți în accident activau în cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca - IPJ Brăila.
- Mașina în care se aflau avea ca an de fabricație 2018 și era cu revizia la zi.
Potrivit unui comunicat oficial al IGPR, autospeciala avea revizia efectuată în luna mai 2020, la reprezentanța producătorului din Brăila, iar inspecția tehnică periodică era valabilă până în luna octombrie 2021.
La data producerii accidentului, autoturismul avea un rulaj de aproximativ 64.000 de Km.
Expertiza tehnică, precum și celelalte probe administrate în cadrul dosarului penal, vor stabili cauzele accidentului rutier.
”Considerăm că este prematur ca unele persoane să-și exprime opiniile vis-a-vis de modul în care acesta s-a produs, mai ales dacă nu cunosc toate datele din anchetă. Este regretabil că unii reprezentanți ai organizațiilor sindicale, aleg să folosească astfel de tragedii pentru a-și face imagine, nefiind informați corect și propagând în spațiul public date eronate, de natură a denigra instituția. Asigurăm cetățenii că, la finalul anchetei penale, vom transmite public concluziile acesteia. Transmitem, încă o dată, condoleanțe familiilor colegilor noștri și mulțumim tuturor celor care în aceste clipe grele sunt alături de noi”, se mai arată în comunicatul IGPR.
Europol: Tragedia, cauzată de o defecțiune tehnică
Reprezentanții acestui sindicat au vorbit despre “sicrie pe roți” și despre faptul că multe dintre autospecialele Poliției sunt uzate fizic și moral.
”Din primele informaţii, colegul nostru a pierdut controlul "autospecialei", acele sicrie pe roţi de care vă aminteam într-un articol anterior şi s-a izbit de un copac, după care maşina a luat foc. În urma accidentului, colegii noştri din cadrul Secţiei 4 Ianca – IPJ Brăila, aflaţi în timpul serviciului, au decedat, (carbonizaţi). Dumnezeu să-i odihnească în pace!", au declarat reprezentanţii Sindicatului Europol.
Citește și: