Meningita face o a doua victimă în mai puţin de o săptămână
Este alertă la Vaslui, acolo unde o adolescentă a fost ucisă de o formă fulminantă de meningită. La centrul social unde fata trăia, o altă tânără s-a simţit rău şi a fost internată în spital. Doctorii atrag atenţia că doar unul din doi bolnavi scapă după infecţia cu această bacterie ucigaşă.
De Redactia Observator la 24.04.2019, 22:50Este alertă la Vaslui, acolo unde o adolescentă a fost ucisă de o formă fulminantă de meningită. La centrul social unde fata trăia, o altă tânără s-a simţit rău şi a fost internată de urgenţă, în spital. Doctorii atrag atenţia că doar unul din doi bolnavi scapă cu viaţă după infecţia cu această bacterie ucigaşă.
Amalia este a doua tânără răpusă de meningită în doar o săptămână. La începutul anului, fata de 15 ani a fost plecată împreună cu mama ei, în Anglia, în vizită la surorile sale.
Adolescentă din Vaslui, răpusă de meningită
Mama Amaliei: A durut-o urechea într-o seară şi s-a dus la spital acolo, în Anglia. Şi până la urmă a zis că să stea până la ora 02.00 acolo şi n-a mai stat şi s-a dus la farmacie şi s-a îndreptat
Fata a revenit acasă, în satul din Vaslui, în luna martie. În urmă cu 10 zile a fugit de acasă şi a ajuns într-un centru social. Duminică, fata a trecut pe acasă, iar apropiaţii spun că nu dădea niciun semn că e bolnavă.
Mihai Popovici, vecinul Amaliei: Nu se simţea rău, nu avea nimic, a luat un măr şi a plecat
A doua zi însă a început să se simtă brusc rău. Îngrijitorii au chemat ambulanţa, iar la spitalul din oraş, medicii au crezut iniţial că are o criză de rinichi.
Mama adolescentei răpuse de meningită nu are bani de înmormântare
La câteva ore, pe corp i-a apărut o erupţie, specifică meningitei. Fata a fost trimisă la Iaşi. Deşi ar fi trebuit transportată cât mai repede la spital pentru că boala are o evoluţie fulminantă, ambulanţa care a preluat-o s-a stricat pe drum.
A fost nevoie de o a doua salvare. Câteva ore mai târziu fata s-a stins pe patul de spital. Mama fetei trăieşte din ajutor social şi nu are bani nici măcar s-o aducă acasă.
Între timp, toţi cei care au stat în preajma fetei au primit tratament preventiv.
Mihaela Vlada, director DSP Vaslui: Poliţia Locală a primit recomandare de dezinfecţie a autoturismului cu care a fost transportat fata la centrul de zi pentru copiii străzii. De asemenea, centrul de ambulanţă a procedat la dezinfecţia ambulanţei
Manole Vartolomei, vecinul Amaliei: N-am ştiut că există boala asta şi prin sat la noi aici
Meningita bacteriană are simptome asemănătoare gripei: febră mare, dureri de cap, somnolenţă şi fotofobie.
Vaccinul împotriva meningitei nu este aprobat în România
Vital este vaccinul, spun medicii, dar în România acesta nu este aprobat şi nu se găseşte în farmacii.
Aceeaşi boală a răpus-o şi pe o elevă de 18 ani de la Colegiul Gheorghe Lazăr din Capitală.
O altă tânără de 16 ani, care venea din Italia, a fost depistată cu această boală dar este în stare stabilă.