Meşterul care păstrează o tradiţie veche de secole. Din mâinile lui, iese artă apreciată la nivel internaţional, chiar şi de Leo Messi

În plin avânt al digitalizării, este de-a dreptul reconfortant să descoperim oameni care reînvie sau duc mai departe tradiții pe care le credeam demult pierdute. Am cunoscut astfel de tezaure umane vii și în Oltenia, și în sudul Ardealului. Ce fac ei este mai mult decât să modeleze lutul ori să picteze lăzi de zestre. Prin arta lor, păstrează identitatea României.

• Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță

Din celebra ceramică neagră de Vădăstra am mai admira azi doar cioburi vechi de milenii, recuperate din situri arheologice, dacă nu ar exista Ionel Cococi – olarul fără roată.

"Sunt primul, după 7.500 de ani, care lucrez replici foarte apropiate ale ceramicii neolitice de Vădastra, respectând în totalitate tehnica de ridicare, tehnica de decorare, inclusiv tehnica de ardere", spune  Ionel Cococi.

Tradiţie dusă mai departe din moşi strămoşi

Olăritul e una dintre meseriile care se fură, iar lui Ionel Cococi chiar îi place să împartă ce a învățat. Lutul și-l ia de la Vădastra.

"Trebuie să îl umezesc atât cât are nevoie, se frământă foarte-foarte mult și secretul sau condiția cea mai importantă e să îl lași peste iarnă să degere. Se ia prima dată o bucată de lut. Se face partea de jos a vasului. Fundul vasului. Asemănător cu o turtiţă. După aceea luăm iară încă o bucată de lut. Şi realizăm primul şnur", adaugă acesta.

Vasul de lut e apoi decorat cu migală, cu modele geometrice, linii drepte sau spirale. Vasele sunt lăsate să se usuce zile bune, înainte să fie vârâte în cuptor. Și acolo mai stau, uneori și 48 de ore. Cu totul, o amforă complicată precum cea pe care o admirăm în atelierul meșterului e gata într-o lună de zile.

O vază de-a lui Ionel Cococi a ajuns la Lionel Messi. Arta i-a fost apreciată în expoziții la sediul UNESCO de la Paris, la Bruxelles, Strasbourg sau Torino.

"La Şcoala de Arte şi Meserii, la Argeş, m-am pregătit să lucrez şi am pus pe o masă şi zice păi roata unde vă este? Îmi pare foarte rău, zic azi-noapte în Piteşti, de la hotel, din parcare, mi-au furat roata", povesteşte Ionel.

Ionel Cococi glumește cu oricine îl întreabă unde îi e roata. De fapt, el nu folosește una pentru că nici meșterii din neolitic nu foloseau așa ceva.

Ferencz Agnes are 81 de ani. 25 dintre ei i-a petrecut la catedră, în postura de profesoară de desen. Tanti Aghi, așa cum îi spun elevii ei, este pictor, grafician, meșter iscusit în arta ceramicii. Şi unul dintre acei oameni care mai păstrează, salvează şi pun în valoare tradiţiile româneşti.

Aşa se transmit de fapt tradiţiile: din om în om, din inimă în inimă, de la o generaţie la alta. Manuela Ivan a ales să înveţe şi să ducă mai departe un meşteşug care s-ar fi pierdut fără oameni ca ea. Face lăzi de zestre, într-o epocă în care mobila de duzină are mai mult succes.

"Îmi fac desenul întotdeauna plecând de la piesa originală. Eu lucrez doar după motive vechi, picturi vechi, nu încerc să introduc motive noi, ci să redau ceea ce s-a făcut odată", spune Manuela Ivan, meșter popular.

Decorate de obicei doar cu frunze sau flori, lăzile de zestre erau cândva semn al statutului social.

"Erau primite de fată în momentul în care se căsătorea. Şi era purtată prin sat, trebuia să fie frumos decorată, încât să fie o mândrie a familiei ce a primit din partea mamei", adaugă Manuela.

De meșteri precum Ilie Cococi, de Tanti Aghi sau de Manuela Ivan au auzit doar pasionații de artizanat și cei care cutreieră târgurile populare în căutarea tradițiilor. Dacă ar fi mai bine pusă în valoare, arta lor ar putea să facă România mai cunoscută în lume decât multe dintre inițiativele de promovare plătite cu bani grei de cei care ne conduc.