Antena LIVE

Curs valutar

MOARTE dubioasă în penitenciar! Unul dintre cei mai periculoși deținuți din România, care i-a zdrobit capul unui coleg de celulă, a fost găsit fără suflare (FOTO)

Silviu Cristofan, considerat a fi unul dintre cei mai periculoși deținuți din România, după ce a ucis chiar și în închisoare, a fost găsit mort în celula sa.

De la 03.10.2017, 17:57
WhatsApp
Galerie (2)

Silviu Cristofan, considerat a fi unul dintre cei mai periculoși deținuți din România, după ce a ucis chiar și în închisoare, a fost găsit mort în celula sa

Potrivit www.ziaruldeiasi.ro, tânărul de 29 de ani a fost găsit mort, în noaptea de luni spre marți, de colegii săi, care au anunțat gardienii. La penitenciar a ajuns şi un echipaj SMURD, care însă nu a mai putut să facă nimic pentru a-l salva pe deținut.

„A fost anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, precum şi judecătorul delegat al unităţii. După efectuarea necropsiei, urmează a fi precizată şi cauza decesului“, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi.

Pe acelaşi subiect

Potrivit unor informaţii, după o primă examinare, pe trupul deţinutului nu au fost descoperite urme de violenţă. Rezultatele necropsiei urmează a stabili care a fost cauza decesului, ieri fiind luate în calcul atât varianta unei probleme medicale, cât şi cea a unei sinucideri.

Silviu Cristofan executa 25 de ani de închisoare pentru o ceimă comisă în urmă cu un an.

Ajuns în Penitenciarul de maximă siguranță din Iași, tânărul a cerut imediat respect din partea celorlalți detinuți și nu s-a dat în lături de la nimic.

În vara acestui an, Cristofan a comis o nouă crimă, el zdrobindu-i cu un scaun metalic capul unui coleg, Petru Cozma, pe motiv că acesta l-a înjurat.

Petru Cozma, condamnat la rândul lui tot pentru crimă, era unul dintre detinuții de care ceilalți se temeau, deoarece era extrem de agresiv. Potrivit presei locale, atunci când voia să atragă atenția iși bătea cuie în cap sau inghitea diferite obiecte tăioase. Petru Cozma avea de executat o pedeapsa de 25 ani de inchisoare ca urmare a unei crime comise în 2002. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

deces
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025