Antena LIVE

Curs valutar

Zeci de muncitori sezonieri, veniți din Austria, trimiși direct în carantină

Zeci de muncitori români s-au întors acasă cu trenul din Austria. Sunt cei care au avut grijă luni întregi de bătrânii de acolo. Iar acum au făcut schimbul cu alţi colegi de-ai lor. 

De la 13.05.2020, 23:17
WhatsApp
Vezi și:

Nici bine nu au ajuns în România, că deja a început revolta. Muncitorii sezonieri s-au plâns că au fost umiliţi pe drumul spre carantină. În plus, unii reclamă că sunt duşi departe de familii chiar dacă s-au testat pentru coronavirus.

41 de români au coborât din trenul care i-a adus acasă. Mulţi s-au întors după aproape trei luni în care au stat departe de familii. Tot drumul, au fost însoţiţi de poliţişti de frontieră îmbrăcaţi în combinezoane.

Drumul din Austria până în România a durat aproximativ 10 ore. De aici, din Gara de Nord din Timişoara, oamenii vor fi preluaţi şi duşi cu autocare speciale în zonele din care provin. Acolo vor sta în carantină timp de 14 zile. 

Decizia i-a nemulţumit pe unii dintre români. Mai ales că îşi făcuseră testul pentru coronavirus chiar înainte de întoarcerea în ţară. 

Mihaela Valcovici, director DSP Timiș: Din punct de vedere medical, te poţi pozitiva şi-n a patra zi, şi-n a şaptea zi. Noi nu facem altceva decât să respectăm legislaţia în vigoare. 

Revolta a continuat şi în drumul spre centrele din carantină. La limita cu judeţul Alba, românii s-au plâns că au fost lăsaţi să aştepte cu orele în soare până au fost triaţi. Fiecare va intra în carantină în judeţul din care provine. 

Românii lucrează în schimburi de câteva săptămâni, în casele bătrânilor din Austria. Abia zilele trecute, au fost înlocuiţi de alţi colegi, trimişi în Austria cu trenuri special comandate pentru transportul muncitorilor sezonieri. 

În această seară, acelaşi tren se va întoarce în Austria cu alţi 104 îngrijitori români. În Europa, este criză de muncitori sezonieri. Deşi are nevoie de 45 de mii de oameni care să muncească în agricultură, Franţa, de exemplu, a găsit doar 15 mii. Aceştia sunt plătiţi cu sume cuprinse între 1000 şi 1.800 de euro pe lună. Printre ei, este şi Dana, o româncă ce lucrează într-o seră de zmeură. 

Dănuţa Czajca, româncă din Franța: Este al optulea sezon în care vin aici. Nu mă plâng. Salariul este bun aici. 

Ca să motiveze bonele, îngrijitoarele şi menajerele românce, Italia vrea să le ofere un bonus de 600 de euro pentru lunile aprilie şi mai. Şi să le prelungească contractele de muncă pe o perioadă de cel puţin şase luni. 

În Germania, situaţia muncitorilor sezonieri este incertă. În ultimele săptămâni, peste 200 de români angajaţi la un abator au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Iar alţii aşteaptă rezultatele cu sufletul la gură. Printre ei, e şi Iulian, un tâmplar din Bacău în vârstă de 48 de ani. Bărbatul se plânge de condiţiile în care este cazat. 

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat că va pleca în Germania ca să se intereseze personal de soarta românilor infectaţi. 

Iulia Dumitrașcu
austria germania muncitor tren coronavirus carantina
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025