OPT premii, inclusiv locul I a adus acasă o echipă de şase elevi, de la Olimpiada internaţională de limbă franceză
Iar locul întai a ajuns tot în ţara noastră. O elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu-Severin este cea care a reuşit asta.
De Redactia Observator la 13.10.2017, 14:49Iar locul întai a ajuns tot în ţara noastră. O elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu-Severin este cea care a reuşit asta. Şi este o performanţă cu care avem toate motivele să ne mândrim.
Mama este cea care i-a insuflat dragostea pentru franceză. Mică fiind, Maria asculta poveşti şi cântece în limba lui Moliere.
"Pentru mine limba franceza reprezintă o pasiune, aşa ca nu aş putea contoriza timpul. Totul vine de la sine", spune Maria.
Aşa a venit şi premiul. Unul care a bucurat pe toată lumea. Şi toată şcoala este mândră acum de rezultatele fetei care aduc cinste liveului dar şi oraşului Drobeta-Turnu-Severin.
Olimpiada a avut loc între 25 şi 30 septembrie în Armenia, iar din lotul României au facut parte 6 elevi. Maria spune că subiectele au fost grele... dar profesorii au avut grijă ca tinerii să fie bine pregătiţi.
La proba care a făcut-o câştigătoare, Maria a avut de pregătit o dezbatere publică pe tema ecologiei.
După liceu, Maria ar vrea să îmbrăţişeze o carieră care să îmbine marea ei pasiune, franceza, cu dreptul. Iar viitorul şi-l vede în continuare în România.