O bătrână de 70 de ani a supravieţuit miraculos unei căderi de la etajul 5
Scene de coşmar au văzut astăzi locatarii unui bloc din Capitală: o bătrână de 70 de ani a căzut în gol de la etaj. Bolnavă de Alzheimer, femeia a supravieţuit în mod miraculos.
De Redactia Observator la 04.12.2013, 17:17Cel mai probabil, a fost vorba despre o tentativă de suicid, însă poliţiştii nu sunt siguri, de aceea asta încearcă să afle acum.
Iau declaraţii de la rudele femeii pentru a încerca să vadă dacă e un accident stupid sau despre un suicid.
Femeia de 70 de ani nu avea nici un motiv să recurgă la acest gest, mai ales că fata femeii şi nepotul său au venit la ea azi pentru a-i aduce de mâncare.
În urma unei discuţii, s-a retras lângă geamul din sufragerie, după care s-a aruncat în gol. Fiica femeii a anunţat ambulanţa imediat, medicii i-au acordat acesteia primul ajutor, apoi au transportat-o la spital.
Bătrâna a suferit mai multe fracturi şi are nevoie de îngrijiri medicale.