O bătrână din Capitală a murit după ce apartamentul său a fost curprins de flăcări
Momente tensionate pentru locatarii unui bloc din carterul bucureştean, Drumul Taberei. Apartamentul unei femei de 75 de ani a luat foc, la puţin timp după miezul nopţii.
De Redactia Observator la 11.03.2014, 08:18După ce s-a trezit înconjurat de fum, un vecin de la etajul superior a sunat la 112 şi s-a apucat să bată la uşa bătrânei. În scurt timp, pompierii au fost nevoiţi să spargă încuietoarea ca să pătrundă în locuinţă.
Imediat după lichidarea incendiului, victima a fost găsită fără suflare într-una dintre camere, unde se intoxicase cu monoxid de carbon.
Vecinii spun că femeia colecţiona lumânări şi nu este prima dată când provoacă un incendiu. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.