O familie din Argeș a fost evacuată după ce două stânci s-au prăvălit deasupra casei lor. Locuinţa fusese construită recent
Două stânci au dat afară din casă o familie cu şase membri! S-a întâmplat într-o comună din Argeş, acolo unde pompierii s-au văzut nevoiţi să îi evacueze pe părinţii şi pe cei patru copii, după ce un bloc de piatră imens s-a prăbuşit de pe deal şi s-a oprit chiar deasupra casei lor.
De Redactia Observator la 05.07.2017, 09:04Două stânci au dat afară din casă o familie cu şase membri! S-a întâmplat într-o comună din Argeş, acolo unde pompierii s-au văzut nevoiţi să îi evacueze pe părinţii şi pe cei patru copii, după ce un bloc de piatră imens s-a prăbuşit de pe deal şi s-a oprit chiar deasupra casei lor.
Cu toţii au fost duşi la un adăpost al Primăriei, iar acum autorităţile caută o soluţie pentru a îndepărta stâncile, fără să facă pagube!
Familia din Cetăţeni e disperată. Părinţii, împreună cu cei patru copii, au fost nevoiţi să-şi părăsească de urgenţă casa. Totul din cauza unui bloc mare de piatră care stă să cadă peste casa lor.
Oamenii terminaseră de construit locuinţa de puţin timp. Şi nu e prima dată când necazul vine peste ei, căci acum ceva timp căminul lor a fost distrus de un incendiu puternic.
Stânca a luat-o la vale pe o distanţă de 100 de metri. Probabil ar fi venit peste casă dacă nu erau copacii care să o blococheze, însă nu sunt o barieră sigură.
Pompierii au fost chemaţi de urgenţă. Imediat şi-au dats eama că nu au soluţii rapide să îndepărteze pericolul, aşa că au decis să îi mute, temporar, pe locatari.
Deocamdată, familia va locui într-un centru de zi care aparţine primăriei din localitate. Autoritățile speră ca blocul de piatră să fie mutat şi oamenii să se poată întoarce acasă.