Antena LIVE

Curs valutar

O fostă asociată a lui Cristi Borcea susține că are un copil cu acesta

Vica Blochina şi Victor Piţurcă au dat certurile de-o parte şi vor să se aşeze la masa negocierilor, pentru custodia copilului şi pentru pensia alimentară. Iar prin acelaşi scenariu ar putea să treacă şi Cristi Borcea, care ar avea o fiică cu o fostă asociată a sa

De la 02.03.2014, 09:24
WhatsApp
Vezi și:

Judectoria Sectorului 3 deţine dosarul cu secretul lui Cristian Borcea. Femeia care pretinde că i-a făcut o fiică a depus vineri, aici, o acţiune prin care cere stabilirea paternităţii. Femeia susţine că Borcea se va dovedi a fi tatăl copilului ei.

O avocată din Bucureşti, care i-ar fi fost asociată şi foarte apropiată în urmă cu sapte ani. În aceea vreme, Borcea era însurat cu Mihaela, dar apăruse în viaţa lui şi Alina, actuala soţie. Cu amândouă, are acum copii.

Cu Mihaela are doi băieţi şi o fată. Alina, femeia pentru care a divorţat, i-a dăruit încă un băiat, botezat de Gigi Becali.

Femeia care spune că el e tatăl fetiţei ei l-ar mai fi dat în judecată în 2007. După trei termene, ar fi renunţat. Acum, a reluat acţiunea. Iar Borcea va fi nevoit să facă testul ADN, în cazul în care nu recunoaşte copilul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

copil cristi borcea social sustine
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025