Antena LIVE

Curs valutar

Au scăpat ca prin MUNUNE din mașina făcută scrum pe autostradă! Toți pasagerii erau băuți

Cei aflaţi înăuntru au văzut fumul ieşind de sub capotă şi au reuşit să oprească şi să iasă la timp. Au apucat să mai salveze doar bagajele. Pompierii au stins incendiul, dar din autourism n-a mai rămas decât caroseria.

De la 16.04.2017, 17:29
WhatsApp
Vezi și:

Cei aflaţi înăuntru au văzut fumul ieşind de sub capotă şi au reuşit să oprească şi să iasă la timp. Au apucat să mai salveze doar bagajele. Pompierii au stins incendiul, dar din autourism n-a mai rămas decât caroseria.

Dumnezeu beţivilor există! Dovadă, un şofer şi prietenii lui au scăpat ca prin minune după ce maşina în care erau a luat foc. Aceştia au sărbătorit Învierea printr-o beţie de zile mari. În zori, au plecat spre casă cu maşina. În Baia Mare, au avut ghinionul să întâlnească în drumul lor un sens giratoriu.

Şoferul a pierdut controlul volanului şi, după ce a sărit cu maşina peste scuar, a dărâmat un stâlp. Niciunul nu a vrut să spună cine a fost la volan. Poliţiştii au aflat explicaţia după ce i-au testat pe fiecare.

Toţi erau beţi. În cele din urmă, au stabilit că maşina cu volan pe dreapta era condusă de un bărbat de 35 de ani din Satu Mare, care are toate şansele să se aleagă cu un dosar penal.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social masina scrum autostrada bucuresti-pitesti
Întrebarea zilei
Sunteţi pregătiţi cu un kit minim şi bani cash în cazul unei pene de curent?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și