O nouă pârtie de schi în Bistrița. Primul care a încercat zăpada a fost chiar primarul
Sezonul de schi este în toi, dar la Bistriţa practic abia de acum începe! Şi asta pentru că astăzi s-a deschis în sfârşit pârtia mare cu o lungime de 1300 m.
De Redactia Observator la 23.01.2020, 16:47Sezonul de schi este în toi, dar la Bistriţa practic abia de acum începe! Şi asta pentru că astăzi s-a deschis în sfârşit pârtia mare cu o lungime de 1300 m. Pârtia a fost amenajată la cea mai joasă altitudine din ţară, iar zăpada se topeşte mai repede ca în alte zone din ţară. Deocamdată însă, e bucurie mare şi bistriţenii pasionaţi de schi se roagă pentru temperaturi cât mai scăzute.
Primul care a încercat zăpada de pe pârtia amenajată cu un buget de 7 milioane de euro a fost chiar primarul Bistriţei, proaspăt întors de la schi în Austria. Edilul nu putea rata inaugurarea complexului aflat la doi paşi de casă.
Teodor Ovidiu Cretu-primar Bistrita: Este un pic tare, ca-i inghetata, dar partia este la nivelul oricarei partii din strainatate. Se merge foarte bine, aluneca bine, zapada e foarte buna.
Pârtia Cocoş a primit şi vizita celui mai mic schior, pe nume Sofia.
Mama Sofiei: Este prima data, are 3 ani jumate si ne bucuram ca am reusit sa ajungem in aceasta zi aici.
Alături de mica schioare, au fost şi veteranii, pentru care schiul înseamnă viaţă si sănătate.
Nenea Stefan: Eu sunt bistritean get beget, schior de la 5 ani, de 75 de ani schiez.
Deşi pârtia a fost finalizată în 2016, primul sezon a fost ratat pentru că municipalitatea nu a găsit o firmă care să se ocupe de administrare. În sezonul 2017- 2018 a funcționat doar 10 zile, iar anul trecut numai două săptămâni.
Singura nemulţumire a amatorilor de schi din Bistriţa rămâne programul. Pârtia este deschisă în cursul săptămânii doar între orele 9 şi 16, exact când oamenii sunt la serviciu.