Antena LIVE

Curs valutar

O ploaie torențială a făcut ravagii în staţiunea Mamaia

A plouat cu găleata la Constanţa. În mai puţin de o oră, străzile din oraş şi din staţiunea Mamaia au fost acoperite de şuvoaie, iar în unele locuri apa a măsurat şi o jumătate de metru.

De la 17.06.2014, 20:49
WhatsApp
Vezi și:

A plouat cu găleata la Constanţa. În mai puţin de o oră, străzile din oraş şi din staţiunea Mamaia au fost acoperite de şuvoaie, iar în unele locuri apa a măsurat şi o jumătate de metru.

N-a fost nevoie de o baie în mare. Cine-a vrut să înoate, azi, la Constanţa, a putut înota şi pe stradă. Ploaia scurtă dar abundentă a inundat pe loc şi şosele, şi trotuare. Iar apa era atât de mare, încât unii oameni nici nu s-au încumetat s-o străbată.

Cei pe care ploaia i-a prins în trafic n-au avut încotro şi s-au aventurat prin apă. O adevărată provocare. Din cauza ploii torenţiale, tavanul unei cafenele din Mamaia s-a prăbuşit şi a distrus complet localul.

Pagubele se ridică la o sută de mii de euro. Localul era asigurat. Iar patronii speră să îşi recupereze toţi banii. Speranţe nu sunt prea multe pentru turiştii în vacanţă săptămâna aceasta pe litoral. E vreme rea şi în zilele următoare.

Vor fi ploi de miercuri după-amiază până vineri şi în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea. De vină, spun meteorologii, este un ciclon mediteranean bogat în precipitaţii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social ploaie torentiala oras constanta
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025