O tigara aruncata la intamplare a provocat un incendiu puternic, intr-o locuinta din Bucuresti
O tigara aruncata la intamplare a provocat un incendiu puternic, intr-o locuinta din Bucuresti. Proprietarul si fiul lui au reusit sa fuga dintre peretii in flacari si au sunat la 112. Pompierii au ajuns, insa, tarziu la interventie. Autospeciala s-a impotmolit pe strada plina de gropi si namol.
De Redactia Observator la 28.02.2013, 08:53
Locuinta a cedat in timp ce autospecialele pompierilor isi croiau drum printre craterele de pe strada.
Cateva rude care locuiau in aceeasi curte i-au dat o mana de ajutor proprietarului, insa cateva galeti cu apa n-au fost suficiente ca sa stinga flacarile puternice.
Se pare ca totul incendiul a pornit de la o tigara pe care proprietarul a uitat sa o stinga. Dormea cand fiul lui i-a dat de veste ca sunt inconjurati de flacari. Din fericire, au avut timp sa fuga. “Dintr-o carpa a luat foc. Tatal meu a adormit cu tigara aprinsa, a aruncat-o si s-a culcat”, a spus fiul proprietarului.
Fara sa aiba vreun venit, cei doi barbati spera sa fie primiti de rude ca sa aiba, temporar, un acoperis deasupra capului.