Parcagiii din București, imposibil de oprit. Primesc "taxă" chiar sub ochii polițiștilor
Legea făcută de parcagii, în stradă, pare mai puternică decât legea statului. În Bucureşti, reţelele deţin supremaţia şi îi sfidează chiar şi pe poliţişti. În faţa unui echipaj, o echipă Observator a negociat cu un individ care numără banii ziua, în amiaza mare, şi se laudă că poliţia nu-i poate face nimic. Agenţii pot scrie doar amendă, la fel ca în cazul cerşetorilor.
De Redactia Observator la 07.09.2018, 21:25Legea făcută de parcagii, în stradă, pare mai puternică decât legea statului. În Bucureşti, reţelele deţin supremaţia şi îi sfidează chiar şi pe poliţişti. În faţa unui echipaj, o echipă Observator a negociat cu un individ care numără banii ziua, în amiaza mare, şi se laudă că poliţia nu-i poate face nimic. Agenţii pot scrie doar amendă, la fel ca în cazul cerşetorilor.
În centrul Capitalei, reporterii Observator s-au tocmit cu parcagiul în văzul poliţiştilor care îi completau amenda. Cu o cameră ascunsă, ne apropiem de maşina Poliţiei. Agentul nu-l alungă pe parcagiu şi nici nu ne cere să respectăm legea. Plătim sub nasul Poliţiei "taxa" ilegală pentru a parca în staţia de autobuz.
Am cerut o reacţie, iar Poliţia Capitalei ne-a transmis că legea nu permite mai mult de o amendă. Iar acest bărbat a adunat peste 220, spun surse judiciare. Doar în acest an secţia de poliţie din centrul Bucureştiului a dat peste 1700 de amenzi parcagiilor.
Pe bulevardul Corneliu Coposu, un alt bărbat face legea. În miezul zilei dirijează maşinile şi încasează bani. La vederea camerei de filmat, parcagiii dispar. Pentru doar câteva momente.
La câteva străzi distanţă, lângă Curtea de Apel, tot parcagiii au monopol. Se laudă că e o zonă bună pentru afacere. Autorităţile îi pot sancţiona doar pentru că apelează la mila trecătorilor. Adică, în actele lor sunt cerşetori.
Proiectul de lege care propunea închisoare pentru parcagii s-a blocat la Camera Deputaţilor, în timp ce reţeaua prosperă. În Capitală sunt doar 700 mii locuri de parcare pentru un milion şi jumătate de maşini.