Antena LIVE

Curs valutar

Închiderea unităților de învățământ până la toamnă pune în dificultate numeroși părinți

Decizia amânării deschiderii şcolilor îi îngrijoreză pe părinţi. Din 15 mai, nu vor mai avea cu cine să-şi lase copiii. De zile libere plătite beneficiază doar pe durata stării de urgenţă. Pentru vacanţa de vară, Guvernul nu are soluţii.

De la 29.04.2020, 20:44
WhatsApp
Vezi și:

Aşa că fiecare se desurcă cum poate. Părinţii nu au alternative nici în mediul privat. After-school-urile, grădiniţele sau creşele private rămân şi ele închise până la toamnă.

De două luni, de când s-au închis grădiniţele, Vlad e în vacanţă. Şi mai are încă trei luni.

Adina Mungescu, mamă: Abia se obișnuise să meargă la grădiniță. A durat cam două luni până am putut să îl las cu inima împăcată și acum, că totul intrase pe un făgaș normal, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Devine din ce în ce mai problematic acest stat acasă, pentru că se plictisește și îl înțeleg.

Părinţii se tem că nu mai pot munci prea mult de acasă.

Adina Mungescu, mamă: Lucratul de acasă pentru mulți dintre noi e un lux pe care nu ni-l permitem. E foarte greu să faci tot ce ai de făcut de acasă.

Milioane de familii din toată ţara se află în aceaşi situaţie. Anunţul că şcolile şi grădiniţele rămân închise până la toamnă i-a făcut pe mulţi să se întrebe: ce fac cu copiii? Legea prin care un părinte poate rămâne acasă şi primeşte o indemnizație de 75% din salariul de bază este valabilă doar în starea de urgenţă. Pentru perioada ulterioară, nimeni nu are soluţii.

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei: Având în vedere că există această lege care sprijină şi practic şi financiar părinţii care trebuie să stea cu copiii, îşi va găsi fiecare familie de români o soluţie proprie.

Adina Mungescu, mamă: Momentan nu avem o soluție. Nu are bunici în București. Am luat în calcul varianta de a găsi o bonă, dar e foarte complicat. E greu să ai încredere că persoana care îți intră în casă e complet sănătoasă.

Aleşii promit să corecteze legea în Parlament săptămâna viitoare.

Florin Roman, PNL: Practic, pe perioada 15 mai - 12-15 iunie, în funcţie de clasele în care învaţă copiii, acest ajutor va fi acordat în continuare părinţilor.

Marius Budai, PSD: În perioada vacanţei, nu. Aici, noi am căutat să reglementăm perioada şi efectele pandemiei.

Legea nu se aplică şi pe perioada vacanţei de vară, astfel că părinţii trebuie să găsească alte soluţii. Asta în condiţiile în care grădiniţele, creşele şi after-school-urile care reprezentau altă dată o soluţie pentru părinţi, vor rămâne închise până la toamnă.

Decizia privind ridicarea stării de urgenţă va fi luată săptămâna viitoare. Tot atunci, autorităţile spun că vor veni cu soluţii pentru fiecare sector care va fi afectat în continuare de restricţii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

scoala parinti elevi vacanta inchidere stare urgenta
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025