Pârtiile, pregătite pentru iubitorii de iarnă! A nins abundent în mai multe zone ale țării
Ar putea urma primul weekend pe schiuri pentru mulţi români. Tunurile au fost puse deja în funcţiune, iar în staţiunile de la munte, ninge de ore bune. Administ
De Redactia Observator la 21.11.2017, 22:09Ar putea urma primul weekend pe schiuri pentru mulţi români. Tunurile au fost puse deja în funcţiune, iar în staţiunile de la munte, ninge de ore bune. Administratorii de pârtii spun că, în câteva zile, totul va fi pregătit pentru iubitorii de iarnă.
În Alba e deja iarnă în toată regula. Viscolul a pus stăpânire pe zona Arieşeni, unde ninge abundent, iar vântul puternic a redus dramatic vizibilitatea.
La Polul Frigului din România, după viscolul de ieri, ninsoarea nu s-a mai oprit. Pe şosele din Harghita, drumarii au început deja să împrăştie material anti-derapant.
Pentru adminstratorii pârtiilor, prima ninsoare a fost semnul că sezonul sporturilor de iarnă a început oficial. La altitudini mai mari, La Buşteni, a fost viscol în toată regula. În Azuga şi Cavnic, tunurile au fost puse în funcţiune încă de ieri, după primii fulgi.
Meteorologii au anunţat că ninsorile se vor opri, iar de mâine temperaturile vor începe să crească.