Antena LIVE

Curs valutar

Patru oameni au fost răniţi după ce braţul unei macarale a lovit trei maşini

Patru persoane au fost rănite uşor, luni dimineaţă, după ce o macara a căzut dintr-un camion care transporta lemne şi a avariat trei maşini

De la 21.12.2015, 17:15
WhatsApp
Vezi și:

O macara a dus şoferii care circulau în această dimineaţă prin Comarnic cu gândul la un film de groază. Cârligul utilajului s-a desprins în mers şi a distrus trei maşini, în trafic. Patru oameni au avut nevoie de ajutorul medicilor. Şoferul care a provocat totul susţine că a aflat abia de la poliţişti ce a lăsat în urma lui.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Prahova, o macara folosită la încărcarea şi descărcarea lemnelor a căzut, luni dimineaţă, dintr-un camion, avariind trei maşini pe drumul naţional 1, în oraşul Comarnic, din judeţul Prahova.

Camionul încărcat cu lemne, peste care se afla macaraua, cobora dinspre munte către Ploieşti, iar în dreptul oraşului Comarnioc macaraua s-a desprins şi a căzut peste trei autoturisme care circulau pe sensul de urcare către staţiunule montane.

Şoferul autocamionului şi-a continuat drumul şi, oprit fiind de către poliţişti la o distanţă de câţiva kilometri, în apropiere de municipiul Câmpina, a declarat că nu a observat că macaraua a căzut.

În urma incidentului,cele trei autoturisme au fost avariate, iar patru persoane aflate în acestea au fost rănite uşor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

macara accident incident camion
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025