Antena LIVE

Curs valutar

Patru zimbri din Parcul Natural Dragoş Vodă din judeţul Neamţ, scoşi din captivitate

Ieri au fost eliberaţi de pădurari din rezervaţia în care au crescut. Programul de reintroducere a acestor animale în mediul lor natural a început, în premieră în România, acum patru ani. În prezent, numărul exemplarelor aflate în libertate depăşeşte 30. Astfel silvicultorii speră să repopuleze pădurile din zonă.

De la 15.03.2017, 09:28
WhatsApp
Vezi și:

Ieri au fost eliberaţi de pădurari din rezervaţia în care au crescut. Programul de reintroducere a acestor animale în mediul lor natural a început, în premieră în România, acum patru ani. În prezent, numărul exemplarelor aflate în libertate depăşeşte 30. Astfel silvicultorii speră să repopuleze pădurile din zonă.

Zimbrii care au simţit gustul libertăţii s-au născut şi crescut în rezervaţia de la Dragoş Vodă, iar în ultimele luni au stat într-un ţarc de aclimatizare. Au avut la dispoziţie zeci de hectare de teren şi de pădure pe care s-au putut plimba şi hrăni.

Din 2012 de când a fost demarat programul, 29 de zimbri populează pădurile din judeţul Neamţ. Unii dintre ei au ajuns chiar şi la sute de kilometri distanţă de rezervaţia unde au crescut.

Silvicultorii duc frecvent hrană sălbăticiunilor din pădure şi nu de puţine ori aceştia s-au întâlnit cu zimbrii crescuţi de ei.

În adăpostul de aclimatizare de la Vânatori Neamţ mai sunt încă 13 exemplare care vor fi eliberate şi ele în viitor. Alţi şapte zimbri trăiesc la grădina zoologică din localitate, unde pot fi admiraţi de turişti.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

neamt padurari social zimbri
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025