Peste două mii de salvatori au pornit în misiune, în zonele afectate de inundații
În faţa dezastrului, eroii pornesc în misiuni pentru viaţă. Mii de pompieri, jandarmi şi chiar localnici au înfruntat puhoaiele, ca să-şi salveze semenii.
De Redactia Observator la 30.07.2014, 20:16În faţa dezastrului, eroii pornesc în misiuni pentru viaţă. Mii de pompieri, jandarmi şi chiar localnici au înfruntat puhoaiele, ca să-şi salveze semenii. S-au făcut punţi umane peste ape, s-au ridicat elicoptere de la sol.
Legat de coarda salvatorilor, un bărbat încearcă să iasă din mijlocul torenţilor. Cinci ore a stat în apă, agăţat doar de crengile unui copac. Alţi trei oameni sunt încă prinşi între ape. El este scos primul la mal. E doar una din sutele de misiuni de salvare.
De sus, oamenii par mici şi casele de carton. Universul lor e înecat într-o întindere nesfârşită de apă şi noroi. Pentru ei, salvarea vine de sus. În zbor. Trei elicoterere fac curse pentru viaţă. 400 de oameni au fost deja aduşi pe uscat.
Suspendaţi de un cablu, oamenii sunt purtaţi pe deasupra puhoaielor. E primul zbor pentru o bătrână din Vaideeni, Vâlcea. Mai sunt încă sute de suflete prinse între ape. Printre ei, copii şi bătrâni fără ajutor.
2200 de salvatori în Argeș.
În Argeş, o alta bătrână aşteaptă încă să fie salvată. E prinsă în casă, în mijlocul viiturii. Pompierii o scot prin pod, pe acoperiş. Trei oameni încearcă să o coboare în siguranţă. Sunt doar trei din cei 2.200 de salvatori porniţi în misiune.
Ca să salveze vieţi, fac lanţ uman peste şuvoaie. În mii de curţi, răsună doar vuietul apelor şi strigătele oamenilor. În balconul unei case, o familie întreagă are nevoie de ajutor. Ei îşi vor lăsa casa în urmă. Nu sunt singurii. Peste 1000 de oameni au fost evacuaţi şi 2000 de case distruse. Unele, complet. În câteva clipe, au pierdut tot. O femeie îşi pune mâinile în cap.
În Gorj, satele arată ca după război.
Doar câteva cărămizi au mai rămas din casa unei familii din Novaci. Puhoaiele au luat cu ele gospodării, drumuri şi maşini. Chiar şi oameni. Un bărbat a murit şi patru sunt daţi dispăruţi după inundaţii.
185 de localităţi din 10 judeţe au fost inundate. Inundaţiile au sfidat chiar şi sediul Apelor Române din Novaci. Clădirea a intrat la apă, iar angajaţii au căutat refugiu pe garduri. O gravidă a rămas blocată în ambulanţă, în mijlocul puhoaielor. Un excavator a adus-o la mal. De curaj şi de solidaritate au acum nevoie mii de oameni din zonele inundate.