Antena LIVE

Curs valutar

Ploaia și frigul i-au alungat pe credincioşii de la moaştele Sfintei Parascheva

Frigul şi ploaia i-au alungat pe credincioşii care obişnuiau, în fiecare toamnă, să vină la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Au fost ani când stăteau şi 20 de ore, la rând. Astăzi, în mai puţin de trei ore, şi-au împlinit dorinţa.

De la 12.10.2015, 20:18
WhatsApp
Vezi și:

 Frigul şi ploaia i-au alungat pe credincioşii care obişnuiau, în fiecare toamnă, să vină la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Au fost ani când stăteau şi 20 de ore, la rând. Astăzi, în mai puţin de trei ore, şi-au împlinit dorinţa.

Au atins racla, s-au închinat şi au făcut şi o fotografie.

A plouat mărunt, iar vântul le-a biciuit feţele. Unii sunt uzi până la piele. Dar cei mai mulţi au uitat de asta!

În fiecare oră, trec 1200 de credincioşi prin fata moaştelor. Se închină, ating racla şi cer binecuvântare. Fiecare pleacă cu un obiect sfinţit. Unii cu hainele aduse de acasă special, alții doar cu iconițele cumpărate în grabă de la tarabe, unde coada e ca la moaște.

Pelerinii de la moaştele Sfintei Parascheva nu se feresc să spună că simt o minune.

Tineri sau bătrâni cu toţii au mai învăţat ceva. Să nu plece fără o fotografie.

Au deja un ritual. Se închină, apoi fac poză altarului. Sunt pelerini din toată ţara şi fiecare cu povestea lui.

Anul acesta, sunt mai puţini pelerini. Din cauza vremii. Dar tot au trecut pe la moaşte peste 75.000 de oamenii.

Mulţi rămân peste noapte, în faţa Mitropoliei. Pentru ziua de miercuri, când va fi hramul.

La ziua cea mare s-au gândit şi deputaţii. Care au cerut o zi liberă în Parlament. Şi au primit. Deşi unii dintre ei, recunosc că nu vor ajunge niciodată. Iar cei care ajung, vor avea cale liberă, spre cele sfinte.

Nu se alătură nici procesiunilor la ceas de noapte. Aseară, pe o ploaie torenţială, la temperaturi de aproape 0 grade, mii de credincioşi au plecat pe drumul lung de cinci kilometri, numit calea sfinţilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social ploaia frig credinciosi moaste
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025